Senzații de nimic

       

 E liniște. Nu e nici timp, nici spațiu. Mă îndepărtez tot mai mult de ființa mea. Căci nu mai știu cine sunt și nici nu cred c-am știut vreodată.

Plutesc deasupra vieții și, uneori, pe marginea ei. Nu-i cer nimic pentru că nu mi-e datoare.

Privesc și văd sclipiri. Mă scutur de urmele de nimic de pe mine, dar mi-au rămas cicatrici. Respir răcoarea unui trecut întipărit subtil-melancolie. Cerșesc mereu clipe limpezi ca și cele care mă străbat acum.

 Sunt transparentă. Mi-am pierdut culoarea, nu am formă și sunetul mi-e mut. Adie pustiul în mine și zâmbesc. Nu îmi lipsește nimic, căci am încetat să mai fiu pentru câteva momente. Momente de aur. Momente rare.

Tremur și-mi simt oasele cum trosnesc de amorțeală. Gândurile îmi revin. Cuvinte îmi zboară prin minte și încerc să le lipesc de simțuri.

Îmi colorez stările așa cum îmi place, dar folosesc contur negru întotdeauna. Trasez cercuri tot mai mari și fac din bucle un vârtej. Îmi pictez gândurile cu culori vii, complementare și le nuanțez cum vreau. Păstrez conturul negru.

Sunt norocoasă. Pot să închid ochii și să văd mai mult decât e. Aleg să mă bucur de tristețea fiecărei secunde în care viața îmi răscolește toate celulele. Simt fericirea în cel mai întunecat loc, căci gust mereu din inevitabilul sfârșit a tot ceea ce știu că există.

Ador conștiința. Exist din tot sufletul și din tot ce sunt făcută. Ard în absurdul vieții ca o flacără fierbinte. Mocnesc pe dinăuntru și mă incendiez la suprafață.

by Rea Sheesha on Saturday, September 1, 2012 at 12:34am

 

Anunțuri

~ de Rea Sheesha pe 09/02/2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Cafea & poveşti

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

keep it simple. ❤

Confesiuni de sotie

Ruxandra Ionita - Blog

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: