„cine iubește și este iubit nu va mai fi niciodată același om ca înainte” (O. Paler)

20121101-022315.jpg

Să vă mai zic o poveste. Pe undeva despre mine, pe altundeva despre voi. Pe care probabil o știm cu toții…

Se întâmplă, uneori, să să te îndrăgostești de o persoană. Poate că ați fost împreună și a fost reciproc sau poate totul a fost doar în mintea ta. Dar ajungi să simți pe pielea ta că „cine iubește și este iubit nu va mai fi niciodată același om ca înainte” (O. Paler).

După toată această experiență care, de obicei, se termină nu tocmai frumos, primele idei pe care le ai sunt legate de faptul că nu vrei să mai auzi niciodată de nimeni. Te-ai săturat de toate certurile dinaintea sfârșitului, de toată indiferența și de toată singurătatea în doi pe care ai trăit-o atunci când cel mai important om din viața ta, nici n-a privit inapoi să vadă dacă mai trăiești. Deci, nu mai vrei așa ceva vreodată. Nu mai vrei să știi de iubiri, de relații, de gelozii, de tristețea aia ce-ai simțit-o când nu te-a înțeles și de toate durerile cu rost sau fără rost de care ai avut parte.

De aici ai de ales pe care drum să o iei: cazi în singurătate și refuzi orice fel de apropiere sau te prefaci că asta ți-ai dorit, de fapt, să fii singur, să n-ai obligații și să profiți din plin de asta. Binențeles că nu știi care drum e mai bun, pentru că nici unul nu este.

Indiferent ce alegi, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge să cunoști și alte persoane. Păstrezi distanța și rămâi reticent. Nu mai ai nervi și dacă ai mai avea nervi, nu găsești persoana care să se asemene măcar puțin cu cea care începi, treptat, să înțelegi că era singura potrivită pentru tine. Dar încerci. Nu pentru că îți dorești neaparat, dar fiindcă îți lipsesc lucrurile pe care le-ai avut. Plimbările de mână, nopțile în care povesteați despre nimic, liniștea pe care o aveai lângă acea persoană, vizitele împreună pe la rude, ieșirile în oraș. Prostii până la urmă (nu?).

Încercând așa, te trezești lângă persoane care nu seamănă deloc cu cea pe care nu poți să ți-o scoți din minte ( știi și faptul că nici nu e posibil sau necesar să fie așa! ). Sunt persoane care au lucruri în plus și care ajung, într-un fel, să țină la tine și să le pese de ceea ce ești, chiar dacă tu ești, în fond, o încercare. O adunătură de ce a mai rămas bun în tine; o mică speranță că vei mai trăi aceleași emoții; o minciună care își spune că trebuie și se poate.

Ești tratat bine (poate mai bine). Ți se fac toate mofturile; ai atenția pe care nu neaparat ți-ai dorit-o, dar de care te bucuri. Te plimbi iarăși de mână ( mâna altuia ); mai stai noaptea la povești; ți se pare că ești liniștit; nu ești deloc curios să vizitați împreună rudele lui ( ei ), cu atât mai mult să le cunoască pe ale tale – eventual poate vă spuneți numele părinților, dar nu-i obligatoriu; ieșiți separat în oraș și n-ai nici cea mai mică emoție în legătură cu asta. Dar fiindcă îți dorești prea mult să crezi că se mai poate, începi să crezi că ai și sentimente. Și le ai când observi că toate poveștile și planurile care își face cu tine sunt aceleași cu cele pe care le-ai avut tu „înainte”; și sunt frumoase de îți trezesc niște amintiri atât de acre ( atunci dulci ) de îți vine să scuipi într-una și să te strâmbi ca la gustul de lămâie ( și nu din dezgust, ci de dor ) Nu o faci, însă, căci te gândești că asta e exact ce ți-ai dorit și poate că așa trebuie să fie. Și continui să încerci.

Ai zile în care uiți că încerci și totul pare normal. Nu te prefaci, nu te gândești la altceva. Trăiești momentul și parcă e bine. Parcă. Până când ( binențeles) se întâmplă ceva. Nu știi ce. Poate e o discuție despre tine și ce-ți dorești în viață. Poate e o privire pe care o observi între doi îndrăgostiți ( reali ). Poate e o melodie la radio pe care ați cântat-o împreună. Poate e cel mai stupid lucru care nici nu-ți trece prin minte. Orice ar fi, brusc, îți revii ca după două palme. Unde naiba ești? De ce îți vine dimineața să strângi de gât persoana lângă care te trezești când ea îți zâmbește cu drag? De ce îți vine să îți astupi urechile când îi auzi vocea? Și de când te chinui tu ca să zâmbești pentru oricine? Cine naiba ești, de fapt, fiindcă unde vrei să fii sigur nu ești!(?)

Ai fost sincer de la început când ți-ai povestit varianta ta de poveste. Că nu crezi că mai poți, că tu încă n-ai… Dar probabil nu te-a crezut nimeni și dacă te-a crezut a zis că-ți trece fiindcă s-au bazat pe farmecul lor personal. Care pentru tine, practic, e egal cu zero. Și nu în sensul că nu ai vedea și calitațile, că n-ai aprecia gesturile de care ai parte sau că n-ai simți că persoana aia chiar ar putea să te iubească destul timp de acum încolo. Dar pentru tine, nimic nu mai are farmecul de altădată. Pentru tine, lucrurile nu au deloc aceeași intensitate, căci nici tu nu funcționezi la fel, nu dai tot ce ai pentru că nu simți cu adevărat. Nu ești acolo decât vreo 40% și asta în zilele bune! Deci, tot ce resimți tu are o calitate proastă ( ca și tine, de altfel ) și începe să se vadă și în comportamentul tău. Îți faci tot felul de probleme că cine te-a pus… că doar știai că… că ce rost a avut…

Și deja începi să te retragi. Ți-e dor de singurătatea aia în care puteai să te gândești la el( ea ) fără să pună mâna cineva pe tine ( ca pe un obiect care știi că nu-i aparține ). Îți lipsește liniștea aia în care poți fi trist fără să încerce nimeni să te consoleze; plimbările de unul singur; libertatea gândurilor și sinceritatea sentimentelor. Nu mai ai chef să te prefaci că nu iubești altă persoană, nu mai ai chef să te scuzi pentru asta fiindcă alții te pot crede nebun sau naiv; nu mai ai chef să te intereseze decât de tine. Cel mai grav, nu mai poți ca să te minți singur, pentru că, de fapt, nu ai mințit pe nimeni altcineva. Și dacă e supărător să te dezamăgească cineva, de zece ori mai dureros e să te dezamăgești singur!

Ai vrut să înlocuiești un lucru cu un altul. Să înlocuiești persoana care îți lipsește fiindcă ai întâlnit-o deja sau persoana pe care ai vrea să o întâlnești. Și te-ai mințit ( cu nerușinare ) că se poate. Ți-ai spus ” Asta-i viața ” și ai făcut tot posibilul să uiți că ceva îți lipsește: ți-ai cumpărat ce-ai vrut, ai mers peste tot, ai ieșit cu prietenii non stop fără să te întrebe cineva de ce ai venit târziu, te-ai culcat cu cine ai vrut ( sau cu cine a vrut, mă rog ) și ai făcut tot ce aveai impresia că vrei să faci dar nu poți fiindcă ai pe cineva. Și chiar au fost momente în care ți-a fost bine.

Dar ți-ai revenit. La ce? La cine? Că iarăși ești singur cu gândurile și dorurile tale. Parcă te-ai întors de unde ai plecat și te chinui să înțelegi la ce bun atât drum dacă ai stat pe loc? Ești singur pentru că nu poți lăsa pe nimeni să se apropie prea mult. Uneori singurătatea asta o simți ca pe-o binecuvântare căci te regăsești pe tine. Faci lucruri care nu ai avut timp să le faci; nu te simți vinovat de lucruri pe care nu le-ai făcut; poate petreci non stop; poate te simți mai liber decât niciodată. Dar când apuci cu adevărat un moment cu tine însuți, când vii acasă și lumina e stinsă, și ( doar ) uneori când te pui în pat și te uiți în partea cealaltă îți dai seama că ceva lipsește. Iar de obicei, „când crezi că îți lipsește ceva, acel ceva e o persoană” ( nu-mi amintesc exact autorul ).

Eu știu sigur că-mi lipsește… Însă departe de mine gândul să mai privesc lucrul acesta ca pe ceva tragic sau trist. Am învățat să mă bucur de viață exact așa cum e, fără să mai încerc să mai fiu ce nu sunt. Nu mai aștept nimic fiindcă totul se întâmplă așa cum trebuie iar când am să pot să vă demonstrez asta, am să vă scriu o altă poveste…

20121101-022050.jpg

P.S. Textul îmi aparține, titlul fiind un citat din Octavian Paler.

Anunțuri

~ de Rea Sheesha pe 11/01/2012.

12 răspunsuri to “„cine iubește și este iubit nu va mai fi niciodată același om ca înainte” (O. Paler)”

  1. superb totul……….. m-am regasit de la primul la ultimul cuvant …… 😦

  2. Am dus cu greu textul până la final. Nu mă înţelege greşit. Nu s-a întâmplat asta fiindcă textul ar fi greoi, neinteligibil sau nedigerabil. Pur şi simplu asemenea poveşti aproape ilegal de sincere, realităţi crude, nude, neprelucrate de cuvinte sau figuri de stil alese, suflete aşezate dezinvolt pe „masa de operaţie”, nu au cum să te lase indiferent. Citeşti un rând şi te opreşti înfrigurat, temător la ceea ce următoarea propoziţie ar putea să îţi aducă. Fără să cunoşti omul care le-a scris, trăieşti cu el, suferi cu el şi plângi sau râzi cu el. Primeşti o porţie zdravânâ şi generoasă de emoţie. Iar dacă pentru asta se cuvine să îţi mulţumim, atunci îţi mulţumim.

  3. Profund, tot ce ai scris, si din pacate atat de adevarat. Ai scris frumos si chiar daca e trist si doare am citit cu placere.

  4. interesant,trist,adevarat…pacat de timpul irosit cu o himera vie care a provocat suferinta…iar cei care au depasit sau sunt in curs de a renunta…au fost si sunt INVINGATORI,ori tu asta esti; INVINGATOAREA.Drumul este drept si inainte…”O batalie in viata nu inseamna un razboi”
    Cu respect.

  5. Era o vorba: ,,Loving you was like going to war. I never came back the same.”

  6. ma regasesc in fiecare cuvint,,, minunate cuvinte spuse de cineva care a iubit si a suferit foarte mult,,,,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Cafea & poveşti

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

keep it simple. ❤

Confesiuni de sotie

Ruxandra Ionita - Blog

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: