sub tei

Azi, am dansat cu vântul de nebuni în mijlocul pădurii înverzite. Pe melodia râului care se sparge într-o cascadă și pe ciripitul păsărelelor.

Bine, recunosc, eu ascultam la căști „Ain’t nobody loves me better” dar oricum vântul mi-a prins ritmul și nu s-a lăsat mai prejos. Întrebați soarele dacă nu mă credeți că doar a fost martorul nebuniei.

Copacii își miscau frunzele pe aceeași melodie. Soarele râdea în hohote de căldură. Părea mulțumit de ceea ce vede. Am dansat și am cântat ( asta pentru că nu era nimeni să mă audă – în public mă abțin ) și eu zâmbeam soarelui, el îmi zâmbea familiar înapoi de parcă Raiul ar fi coborât pentru câteva minute pe pământ.

Nimic altceva în jur. Pădure, aer, viață și nimeni ca să mă împiedice să fiu fericită. Aș putea să notez ziua asta ca o zi perfectă. Cine știe când am să pot să mai fac asta? Cine știe câți ar dori să facă asta?

Mă bucur nespus de mult de zilele în care reușesc să îmi dau seama că Dumnezeu e lângă mine. Când se întâmplă acest lucru nu-mi lipsește nimic. Am o senzație totală de împlinire. Ca și cum tot prezentul tâșnește din mine în valuri iar eu mă bucur și de cea mai mică piatră de pe drum sau de o simplă privire în tavan.

Atunci realizez că toată fericirea asta nu depinde de altceva decât de mine și încerc să-mi amintesc lucrul acesta zilnic.

Zile ca asta fac viața să merite să fie trăită.

20130420-164150.jpg

~ de Rea Sheesha pe 04/20/2013.

2 Răspunsuri to “sub tei”

  1. Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii "Gării pentru doi".

  2. […] D-ale copilăriei, Copilul în oraș, La Fee Blanche, Alina Lerca, Călător prin țara mea, Eu, măgarul lui Buridan, Imagine continuă, Jurnalul unui suflet, Lucista, Cristi Moise, I Like It Complicated, […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: