Dragostea mea pentru tine e o floare pe care Dumnezeu a sădit-o în sufletul meu.

Te iubesc într-un fel în care
n-ai să știi niciodată,
pentru că nu pot să-l descriu
în vreun fel…

un fel care mie îmi pare inuman,
ceresc și tainic
iar dacă aș încerca să vorbesc
despre asta,
ar fi prea puțin ce aș putea spune.

E felul acela în care,
în miez de zi,
îți visez mâinile și semnele
care ți-au rămas drept amintiri
a celui ce-ai fost.

Mă întreb în visul meu,
câte alte amintiri au născut mâinile tale
și câte oare vor mai naște?

Te iubesc cu fiecare respirație de-a ta lângă mine,
tot mai adânc în suflet

ca pe o floare pe care o privesc,
de care mă uimesc,
și nu mă încumet să o rup,
dar pe care aș lua-o în casa inimii mele până ce aș înceta să mai fiu.

Dragostea mea pentru tine e o floare
pe care Dumnezeu
a sădit-o în sufletul meu
și care crește
în mine,
iar tu ești apa, pământul și soarele ei.

Te iubesc de parcă
te-aș fi așteptat
dinainte să mă nasc și
dinainte să știu că exiști
în lumea asta,

de parcă Dumnezeu
te-ar fi trimis să-mi macini în inimă
durere și bucurie,
tăcere și vorbe dulci,
neputință și speranță,

de parcă El te-ar fi trimis
să mă înveți ce-i iubirea.

N-am știut, până să te știu,
câtă dragoste pot cuprinde în suflet,
câtă poveste
și câtă admirație.

Toate câte ești
m-au umplut de viață,
de frumusețe și de liniște

toate câte ești,
mi-au spălat sufletul
cu lacrimi și
dureri din acelea pe care le simți
numai în fața lucrurilor minunate
pentru că știi că vor trece

lacrimi de dor,
de drag
și la fiecare atingere a inimii mele
de omul care ești.

Zic om, pentru că știu că ești muritor, fiindcă altfel,
te-aș confunda cu un înger
care și-a lăsat – din modestie –
aripile acasă,

care împrăștie zâmbet
de fiecare dată când îl doare ceva,
care își păstrează rănile
doar pentru Dumnezeu,
căci nu cere altcuiva să-l vindece…

un înger care tace
și zâmbește senin.

Dacă ai putea să îmi cunoști dragostea, ți-ai putea vedea
adevăratul chip
pe care îl ascunzi de lume,
ai înțelege poate

de ce îmi tremură sufletul când
mă gândesc la tine,

de ce te ating de parcă
n-ai fi adevărat,

de ce atunci când te privesc
iubirea pentru tine îmi topește lacrimi…

lacrimi făcute din esența vieții:
mă uimesc că ești
și mă tem pentru când n-ai să mai fii.

Cun mă cutremur din adâncurile mele
și până la Dumnezeu
de faptul că trăiesc,
tot așa,
mă cutremură ființa ta minunată.

Poate că planurile Lui
sunt diferite de-ale noastre,
poate că eu,
fiind omul care sunt,
aș umbri soarele vieții tale,
iar Dumnezeu, știind că tu trebuie
să strălucești în continuare,
mă va lua din drumul tău –

voi îngriji,
în toate zilele mele,
floarea sădită în sufletul meu
ca pe un dar de la Dumnezeu.

20130506-213630.jpg

~ de Rea Sheesha pe 05/06/2013.

9 Răspunsuri to “Dragostea mea pentru tine e o floare pe care Dumnezeu a sădit-o în sufletul meu.”

  1. Mă înclin! Cuvintele sunt de prisos, aşa că mă retrag din Frumosul Sentimentului ales trăit până în caverne, recitind încă o dată, luând imaginea acestei flori descrise de tine, de asemeni în suflet. P. S. Am o propunere pentru tine, e vorba despre un club de scrieri. Dacă te interesează te aştept să îmi dai add simonapoclid. Mulţumesc anticipat:D

  2. Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.

  3. Poate exista o definitie mai frumoasa a iubirii, insa a ta e perfecta!

  4. Buna ma numesc nicoleta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: