visul unei nopți de mai

20130515-234609.jpg

Vreau…

…să mă plimb cu tine prin odăi răcoroase și pustii în care să mă strigi pe nume, ținându-mă de mână.

…să-mi ții de cald atunci când pășesc desculță și fără echilibru pe marginea trotuarului în dimineți în care străzile sunt ale noastre.

…să-mi desenezi copaci cu fructe nemaiîntâlnite și să-mi șoptești în păr „Mi-e dor să te privesc visând cu îngerii de mână”.

…să-mi rupi un colț din timp, să-l faci o coală de hârtie, apoi să o împături într-un avion debusolat.

… să-ți dorești în jurul tău umbra mea născută de soare, soră cu pământul, statură fără chip.

…să îți odihnești genunchii în nisip, privindu-mă cu coada ochiului cum tac și te ador de fiecare dată când se mișcă marea.

…să aduni în palme zâmbete copilărești atunci când mă alergi pe după stâlpi de lemn ce-mi seamănă a cruci.

…să îți cuprind cu mâinile fruntea, să închid ochii și să-mi imaginez toată viața ta pe care n-am s-o aflu niciodată, să tremur, să zâmbesc și apoi să-i spun lui Dumnezeu, în gând, ce minunat e sufletul care se ascunde dinaintea mea. Tu n-ai să știi vreodată cât de minunat ești decât dacă-ți va spune El!

…să îmi lipesc de ființa mea neînsemnată toate privirile tale către cer, toate sunetele cuvintelor tale atent alese, toate respirațiile tale dulci, adânci și binecuvântate.

…să mă crezi când îți descopăr gândurile mele și vreau să mă minți că sunt fântâna mâinilor tale, fără de care ele ar îmbătrâni și s-ar usca precum frunzele toamna.

…să mă ierți că m-am legat de culoarea ochilor tăi ca să nu cad în abisul privirii tale și să ajung pe tărâmuri misterioase despre care nici tu nu știi că există.

…să mă cerți cu sărutări vremelnice și târzii, să-mi culegi pașii să-i pui în urma ta , să îmbrățișăm împreună același copac cu frunze verzi și miros de veșnicie, să te așezi în inima mea și să rămâi acolo, acasă.

20130515-232842.jpg

~ de Rea Sheesha pe 05/15/2013.

4 Răspunsuri to “visul unei nopți de mai”

  1. „…să mă cerți cu sărutări vremelnice și târzii, să-mi culegi pașii să-i pui în urma ta , să îmbrățișăm împreună același copac cu frunze verzi și miros de veșnicie, să te așezi în inima mea și să rămâi acolo” Ce frumos.. prin fraza asta nu ai deminstrat decat o curatenie sufleteasca sublima.. mi-a placut tare mult!🙂

  2. Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.

  3. […] numai gânduri bune…, O 9 noapte, La Fee Blanche, Papornița, Ajaytao 2010, Fiind imagine, Notițe în sufletul meu, Eu și grădina, Blogul caprei Șniți, Tink3be11 Blog, Hortus Closus, Andrei Plimbărici, Lady […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: