Și de-aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt. ( I Cor. 13, 2)

Oricât s-ar vorbi despre dragoste, tot nu s-ar putea spune îndeajuns de multe. E acolo, o simțim toți… mai des, mai rar, mai mult decât unii sau mai puțin decât alții.

O întâlnim, uneori, vis-a-vis de suferință și pierderi fiindcă ne doare, ne arde pe dinăuntru și ne îmbolnăvește celulele. Ne epuizează, ne ia mințile și ne doboară la pământ. Ne târăște prin cele mai adânci mocirle și ne dă de toate zidurile ființei noastre. Să pierzi ce iubești e unul dintre cele mai cutremurătoare experiențe pe care un om le poate trăi. Și culmea! Supraviețuim cumva. Ne cățărăm pe acele ziduri, zgâriind cu unghiile și apucând cu dinții de fiecare pietricică rămasă doar ca să ne ridicăm de unde am fost aruncați. Căci dragostea ne aruncă pe toți în vârtejurile ei. Și nu ne întreabă nimeni dacă știm să înotăm.

Să iubești. Un joc riscant și tot mai puțin atractiv în a-i fii participant. Când iubești ești legat de mâini și de picioare cu lanțuri grele. Devii sclavul propriilor tale sentimente. Și cât de bine e să ai un stăpân! Să te plimbi în vârful degetelor pe marginea prăpastiei și să încerci și piruete. Cu câtă grație ne poartă dragostea pe brațele ei dulci și cu câtă nerușinare ne prefacem ologi ca să rămânem acolo!

Trăim de pe spinarea iubirii ca niște paraziți ce nu-și găsesc altfel rostul și ne naștem cu virusul ei în sânge. Dragostea ne curge prin vene și nici un transplant nu ne poate salva, căci dragostea înseamnă viață. Bătăile inimii, durerile de cap, emoțiile și stările întotdeauna noi sunt câteva din simptomele clare pe care le prezintă. Și nu le observăm pentru că le manifestăm de când deschidem ochii. Deseori, poate părea un sentiment banal pentru că orice devine obișnuință nu ne mai surprinde. Vrem întotdeauna mai mult și ne-am suge propriul sânge ca să gustăm din dulceața iubirii de disperare să nu rămânem fără ea.

Și dacă credem că nu mai există dragoste, începem să o inventăm singuri. Iar pentru aceasta întreaga noastră ființă ia parte la scenariul pe care îl scriem în gând, pe care sentimentele încep să îl joace ca rol și la care devin spectatori ceilalți și uneori, tot dintre ei, găsim actori principali. Și jucăm al naibii de bine, fără vreo pregătire, căci nu e greu să joci în propriul film atunci când pentru tine înseamnă, de fapt, realitatea. Dar ce rost ne-am găsi pe această lume dacă n-am iubi? Ce altceva ne poate confirma existența pe acest pământ dacă nu lucrurile pe care le facem cu atâta dragoste și pasiune încât rămân în urma noastră chiar și după ce noi am plecat? De fapt, ce altceva știm să facem mai bine?

Dragostea e energia în jurul căreia ne învârtim mecanic pentru că nu putem devia de pe propria noastră orbită. Urmăm cursul ei așa cum este, fie că ne place sau nu și tot ce putem face e să învățăm să ne bucurăm de ea, mai ales atunci când avem impresia că nu avem cum să ne bucurăm.

Pentru că dacă totul e bine e foarte simplu să iubești; e la fel ca și atunci când respiri: nu depui nici un efort.

Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea?

(Luca 6, 32)

Problema apare, atunci când iubirea ne sfâșie pe dinăuntru și ne nimicește toate visele și așteptările. Când ni se taie respirația cum reușim să supraviețuim? Când nu ne mai auzim inima bătând, de unde știm că n-am murit deja? Poate datorită încăpățânării noastre de a vedea dragostea doar într-un singur loc, doar într-un singur mod căci știm prea bine cât de greu putem controla ceea ce simțim.

Suntem o pradă vie care privește neputincioasă cum iubirea se hrănește sălbatic din ființa noastră și aproape nimic nu ne poate salva. Spun aproape nimic pentru că dragostea există pretutindeni. Pe de o parte poate că rupe din noi și ne înghite, cu mânie parcă, fiecare părticică, dar pe de altă parte ne doctorește, ne coase rănile cu ață amăruie, ne pune în picioare ciorapi cu oțet când tremurăm de la febră și ne veghează când ne aflăm în comă. Și dacă suntem atenți…puțin mai atenți, îi putem citi semnele.

La fel ca multe alte lucruri pe care nu observăm că sunt mereu lângă noi și le căutăm prin alte părți, cotrobăim peste tot după dragoste cu o disperare de flămând. O viață fără iubire ne înspăimântă mai rău decât moartea căci nu ne putem dori să trăim goi pe dinăuntru; să nu umplem acea parte din noi care scoate la iveală tot ce e mai bun și mai curat în sufletul nostru; acea scară către divinitate pe care n-am vrea decât să continuăm să urcăm. Și continuăm să urcăm în mod inconștient, pentru că dragostea nu dispare niciodată; chiar dacă nu mai este acolo unde în mod greșit o căutăm, o vom găsi mereu în noi înșine. Cine a spus că dragostea trebuie să fie în afara noastră de o căutăm tot prin alte locuri?

Cât de frumos e să te simți iubit și să iubești! Să prinzi aripi și să te plimbi prin înălțimile cerului de mână cu cel drag, reformând norii după trăsăturile voastre! Nu e îndeajuns să fii iubit; să primești dragoste din exterior, de multe ori poate să nu însemne nimic. Desigur, poți aprecia, te poți bucura și poți mulțumi, dar nu te va împlini. Iubirea te împlinește cu adevărat atunci când e bucată din tine, când o simți în carnea și oasele tale, când o expiri prin toată ființa ta.

Și oricât de trist ar putea părea, dragostea nu are legătură cu ceilalți. Ei sunt obiectele iubirii noastre; sunt oglinzi în care se reflectă dragostea din noi, însă ea se află întotdeauna înăuntru nostru și depinde numai de noi dacă învățăm să creștem această floare sau să așteptăm până va veni cineva să o ude ca să nu se ofilească.

Iubirea nu se identifică cu obiectul iubirii, de aceea continuăm să iubim oamenii și după ce ne părăsesc sau îi pierdem. Dragostea pentru ei nu dispare și nici nu o pierdem odată cu ei, de aceea ne doare în continuare. Și nu pentru că ar aștepta ceva în schimb și nu primește; nici pentru că e dezamăgită de lucrurile care n-au avut loc după așteptările ei.

Iubirea nu știe altceva decât să iubească, așa cum inima știe doar să bată, fără să-și pună întrebarea de ce sau cât și cum. Orgoliile sunt cele care așteaptă ceva în schimb, iar dorințele creează așteptări. Dorința de a deține cât mai mult controlul asupra a tot ceea ce credem că stăpânim naște deziluzii și amărăciune. Iar ego-ul refuză să vadă cât de mic și de slab este, de fapt, în fața întâmplărilor pe care ni le pregătește viața. Nu controlăm nimic, cu atât mai puțin, iubirea. Iubim și nu știm de ce însă rațiunea este cea care are nevoie de acest răspuns, iubirea nu pune întrebări, ea doar se manifestă.

Iubim pentru că suntem iubire. Pentru că iubirea e o picătură din Dumnezeu în noi și nici într-un alt mod nu trăim un sentiment mai pur și mai frumos. O picătură care e îndeajuns să facă minuni și să ne mențină vii.

Independent de ceea ce gândim că trebuie sau nu, conștienți sau nu, dragostea se manifestă în fiecare dintre noi, în mod diferit. În orice faptă la care luăm parte, în orice zâmbet sincer, în orice gând curat, în orice creație atent realizată, în orice atingere caldă dragostea iese la iveală.

Și cât ne eschivăm de brațul periculos al dragostei de teamă să nu ne învinețească sufletul! Și cât luptăm împotriva noastră atunci când refuzăm orice atașare, orice gest de tandrețe pe care am vrea să-l arătăm! Și câtă teamă ne macină pe dinăuntru și ne înrăiește față de tot ce ne înconjoară și față de noi înșine!

Luptăm inutil împotriva naturii noastre, împotriva a ceea ce suntem. Negăm propria noastră compoziție datorită ego-ului care nu poate accepta îngenunchierea; nu poate tolera neîmplinirea planurilor sale; care nu-și poate imagina nereușita sau pierderea.

Căci, atunci când iubești, de multe ori ai impresia că pierzi. Atunci când te desparți de cineva drag; atunci când nu reușești ce ți-ai propus; atunci când lucrurile se întâmplă altfel. Orgoliul este cel care pierde pentru că el își dorește totul. Dragoste nu are nimic de pierdut pentru că se are pe sine și e suficient.

20130527-221612.jpg

Anunțuri

~ de Rea Sheesha pe 05/27/2013.

4 răspunsuri to “Și de-aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt. ( I Cor. 13, 2)”

  1. Foarte frumos articolul! Mi-a placut tare mult! 😀

  2. the photo of child and elephant is most dear!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Umbra gandurilor mele

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Sharing moments of happiness!

Confesiuni

Ruxandra Ionita - Blog

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: