de noi depinde dacă creștem floarea sau înmulțim buruieni

20130612-004333.jpg

Tot ceea ce este luat de la altul este luat în conformitate cu felul de a fi al celui care primește”(„Omne quod recipitur in altero, recipitur secundum modum recipientis”)…

…spune Sfântul Toma D’Aquino.

Așadar, vedem totul după cum suntem noi. Stările noastre, modul de viață și capacitatea noastră de a înțelege (și mulți alți factori) determină felul în care privim lumea și viața. Dar felul în care îi vedem pe ceilalți este reflectat de ceea ce noi înșine suntem.

Nu avem încredere în oameni, fiindcă știm că și noi am mințit sau mințim. Nu vorbim fiindcă știm că nu-i ascultăm nici noi pe ceilalți. Nu cerem, de teamă să nu fim nevoiți să oferim. Nu întrebăm, ca să nu fim întrebați.

Ne temem de oameni pentru că suntem oameni. Ne temem de noi înșine atunci când ne temem de ceilalți.

Poate datorită faptului că ne lipsește credința.

Eu am greșit de nenumărate ori în viață. Nu-mi amintesc de câte ori, dar îmi cunosc mai ales greșelile făcute cu intenție din prostie sau egoism. Altele au fost fără să vreau, și deși puteam să le previn, am fost indiferentă. Iar altele au fost intenții care au sfârșit diferit de ceea ce mă așteptam eu. Oricum au fost oameni care au suferit din cauza egoismului meu, până să-mi dau seama că lumea nu se învârte în jurul meu…

Am înjurat, am țipat, am părăsit, am uitat, am scuipat, am lovit, am înșelat, am mințit, am supărat, am jignit, am trădat, am lăsat, am bârfit, am bănuit, am ignorat, am întristat, am cerut și n-am oferit nimic. Nu mi-a păsat, n-am vrut să știu, n-am ascultat, nu m-a interesat, n-am iertat, n-am ajutat, n-am răbdat, n-am făcut multe lucruri așa cum ar fi trebuit să le fac.( Am enumerat doar ce mi-am amintit, mai sunt și cele pe care le-am uitat! )

Dar din toate am învățat și câte am făcut, mi s-au făcut înapoi, cu știința sau fără știința mea. Doar că știam că merit.

Deci, și eu am ajuns rănită, uitată, înjurată, părăsită, certată, lovită, mințită, înșelată, jignită, bănuită, supărată, lăsată, ignorată, întristată, scuipată, bârfită, căci am primit ceea ce am oferit. În schimb, am ajuns să-mi pese, să vreau să știu, să ascult, să mă intereseze, să ajut, să iert, să rabd și să încerc să fac lucrurile așa cum ar fi trebuit să le fac dintotdeauna.

Însă, oricât de greu m-a durut viața, nu am încetat niciodată să cred. Eu cred în oameni de când mă știu. Și pe mine m-au dezamăgit, m-au mințit, m-au prostit dar n-am lăsat pe nimeni să mă facă să nu mai cred în dragoste, oricât de greu mi-a fost.

Credința în dragoste e ceea ce m-a făcut să merg mai departe. Să iubesc din nou, să sper din nou, să visez din nou, să zâmbesc din nou și să găsesc în fiecare om măcar o părticică bună.

Și asta nu pentru că citesc prea multe povești sau mă uit la prea multe filme, ci pentru că dragostea există. Nu în afara noastră există, ci în noi, în fiecare. Cu toate rănile pe care le purtăm, cu toate tristețile și durerile vieții, trebuie să reușim, cumva, să iubim în continuare.

În fiecare dintre noi, Dumnezeu a sădit o sămânță de iubire. Poate e modul Lui de a ne arăta că există. Însă, de noi depinde dacă creștem floarea sau înmulțim buruieni.

Să nu ne pierdem încrederea în viață, oricât de grea ne pare a fi!

Să avem credință, iar după ce ne scuturăm de praf, să ridicăm ochii înspre cer, să-i zâmbim lui Dumnezeu și să mergem mai departe, plini de dragoste în suflet.

Căci, o dată ce avem dragoste, îl avem pe Dumnezeu, iar El ne curăță viața de tot ce nu avem nevoie.

20130612-002837.jpg

~ de Rea Sheesha pe 06/11/2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: