despre oameni și oameni

În viață, întâlnești tot felul de oameni: unii care se prefac că-ți sunt prieteni, unii care se folosesc de tine până când au chef, unii care mint fiindcă n-au curaj să recunoască ce sunt, unii care vorbesc fără să știe prea multe despre tine, unii care nu știu să se poarte. Unii înșeală. Unii sunt falși. Unii sunt nehotărâți. Unii se cred deștepți și buni. Unii îți stau în preajmă doar ca să te vadă când cazi. Unii nici nu prea se pot numi oameni…

Pe scurt, oameni de care n-ai nevoie și de care ajungi să te îndepărtezi singur încet-încet, dar acești oameni te ajută să-ți dai seama cum să nu fii tu.

Apoi dacă te gândești puțin mai sincer, ești nevoit să-i ierți pe toți fiindcă și tu ai făcut la fel, măcar o dată, cu alți oameni sau chiar cu aceiași. Deci nu ești cu nimic mai bun. Eventual cu faptul că-ți dai seama că nu ești nici tu mai bun și taci.

Dacă ne-am gândi fiecare la greșelile lui, n-am mai avea timp să le vedem la alții. Totuși vedem mai ușor – ceea ce greșim și noi – la ceilalți, pentru că toți avem păreri prea bune despre noi înșine și o imagine de păstrat.

Prea puțini oameni își asumă responsabilitatea pentru ceea ce sunt, de aceea nu vor deveni niciodată mai mult de atât…

Oricum, Dumnezeu îți scoate în cale și oameni care merită respect, oameni care încearcă să se îndrepte, oameni care își păstrează frumusețea sufletească și oameni care știu cu adevărat să fie prieteni, iubiți, soți, vecini. Oameni considerați, de obicei, naivi, proști, fraieri, visători, rămași în urmă, „care nu știu ce-i viața”…

Ca să compenseze grămezile de oameni care nu-ți fericesc cu nimic viața (dar care te învață de cine să te ferești) Dumnezeu îți dă familia. Mai mult nici nu ai nevoie ca să reușești să trăiești frumos și să te bucuri de tot ce-ți oferă viața.

Așadar, în viață și în lume, ce cauți aia găsești și toate întâmplările și toți oamenii din drumul tău te ajută ca să înțelegi mai bine ceea ce contează și ce nu.

Iar ceea ce contează e să încerci să fii tu mai bun, pe zi ce trece, în tot ceea ce gândești, ce spui și ce faci.

20130611-231353.jpg

Anunțuri

~ de Rea Sheesha pe 06/11/2013.

Un răspuns to “despre oameni și oameni”

  1. Cred ca putem considera ca fiecare om care iti este trmis sa treaca prin fata ta, are un mesaj pentru tine. Incearca sa intelegi acest mesaj, invata-ti lectia de viata si mergi mai departe catre o alta lectie a vietii. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Cafea & poveşti

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

keep it simple. ❤

Confesiuni de sotie

Ruxandra Ionita - Blog

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: