timp între noi

20130814-222944.jpg

„Într-o zi, am să-mi schimb numărul de telefon și nu vom mai știi nimic unul de altul. Îți va fi dor. Îmi va fi dor și mie.

Am să mă întreb dacă m-ai căutat pe vechiul număr. Ai să te găndești ba că sigur am pe altcineva, ba ce s-o fi întâmplat cu adevărat…

După un timp, poate vom cunoaște fiecare pe altcineva. Ne vom consola cu gândul că așa a fost cel mai bine pentru amândoi. Dar în realitate, ne va fi mai dor unul de celălalt… Am să mă întreb ce caut lângă el dacă te vreau pe tine. Ai să te întrebi de ce te mai gândești la mine dacă ea face totul așa cum vrei tu.

După alt timp, când toate câte ne dor acum nu vor mai fi, ne vom întreba de ce n-am încercat să facem mai mult pentru noi. Ne va părea – pe bună dreptate – că am fi putut fiecare să facem mai mult pentru noi.

Am să mă întreb unde ești. Ai să te întrebi dacă mai sunt…

Apoi, am să mă urăsc că mi-am schimbat numărul de telefon iar tu ai să te urăști că ai fost încăpățânat. Cum ar fi fost dacă n-am fi renunțat? Părea imposibil atunci…Și totuși, aveam mai mult de dat amândoi…

Și poate destinul, Universul, Dumnezeu, legea atracției, sau oricare forță care ne-a unit drumurile întâia oară, se va îndura de prostia noastră. De faptul că ne-am iubit atât de mult încât n-am știut cum să ne purtăm unul cu celălalt. Și ne-am greșit. Bine, știu, eu mai mult decât tine…

Și poate, din mila acelui Cineva, ne vom întâlni din nou. Tot timpul în care am fi putut fi împreună va fi trecut. Mult timp departe, într-un singur gând…

Timp pe care nu-l vom putea întoarce înapoi…”

~ de Rea Sheesha pe 08/14/2013.

14 Răspunsuri to “timp între noi”

  1. s-a dus ,uneori dus a fost (a) pentru tot deauna,amintirile mai raman sa ne aminteasca ca a fost cineva in viata mea/ta

  2. Cat adevar si cat doare… Da, uneori nu facem nimic, din drag si responsabilitate pentru cei din jurul nostru. Nu vrem a rani si alegem a ne rani pe noi insene/ insine. Ne refuzam de multe ori dreptul la fericire gandindu-ne la multe alte considerente, nu la sufletul nostru. Iar in timp, durerea nu se diminueaza…. se amplifica. Mi-ar placea sa cred ca Universul, da, el… va avea mila de sufletele noastre. Notite… dupa noi, doar notite… Imbratisari.

  3. azi, ma bucur de vreme….

  4. ,,Timp ce care nu-l vom putea intoarce inapoi”.. felicitari,esti un suflet minunat.Toate postarile tale imi fac inima sa tremure.. Multumesc pentru trairile oferite prin cuvintele-ti..

  5. citesc, plang in hohote, dar nu ma pot opri din citit… Felicitari pt ce scrii, si…felicitari daca ai gasit calea sa nu mai doara…

  6. felicitari

  7. nu ma pot opri din citit,felicitari pentru ce scrii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: