Despre fostele iubiri

20130828-054721.jpg

Aș putea să scriu o carte despre toate trăirile minunate alături de bărbații pe care i-am iubit. Dacă mi-aș aminti fiecare zi, aș avea de scris volume.

Eu mi-am trăit iubirile. Da, au fost iubiri. N-am avut noroc numai de una. Am cunoscut persoane cu care am trăit frumoase povești de dragoste. Și de fiecare dată am crezut că iubesc pentru prima dată. Și de fiecare dată mi-am dorit să fie și ultima. Dar nu a fost.

Am iubit. Am iubit de câteva ori. Prima dată am iubit copilărește, cu mofturi, cu pretenții și cu ideea că „dacă mă iubește stă lângă mine toată ziua”. Aveam 17 ani. Când am împlinit un an împreună ne-am cumpărat tort și ne-am scris pe el „La mulți ani!” După încă vreun an, ne făcusem verighete de aur și le-am gravat pe dinăuntru cu „Te iubesc, …” M-a filmat la majoratul meu și am umflat baloane împreună ca să decorăm sala.

Am călătorit împreună, mi-a suportat destule. M-a rugat să nu-mi fac primul tatuaj și îmi spunea că n-am nevoie să-mi pun unghii false pentru că sunt frumoasă oricum. Mi-am făcut tatuaj și mi-am pus și unghii.

Ai mei spuneau că îi strălucesc ochii când se uită la mine. Eu nu vedeam. Într-un an, de Crăciun, s-a îmbrăcat în Moș Crăciun și le-am făcut surpriză părinților mei. Mi-a luat primii mei adidași Nike cu arcuri dintr-o combinație cu telefoane. Nu avea bani. Avea un golf II când l-am cunoscut, dar mă privea cu tot sufletul lui. Pe vremea aia nu știam cât de mult înseamnă asta.

Vroia bani și n-avea chef să muncească pentru ei. Așa că se gândea să plece dincolo. M-a întrebat dacă vreau să rămână fiindcă parcă-parcă n-ar fi plecat. I-am spus că nu vreau să-l opresc dacă asta vrea să facă. Îmi amintesc și acum când i-am zis asta într-o cămăruță din apartamentul bunicii lui. A plecat. Mi-am amanetat verigheta și mi-am mai făcut un tatuaj.

Azi e însurat. Cu fata cu care a rămas de când ne-am despărțit. Ne-am mai întâlnit din întâmplare de câteva ori. Prima dată mi-a zis că se însoară. A doua oară și-a ascuns verigheta să n-o văd. Am râs și l-am sfătuit să facă copii.

Apoi m-am îndrăgostit din nou. M-am îndrăgostit povestind ore întregi în mașină până când ne prindea dimineața și lumea care nu era îndrăgostită ca și noi, pleca la lucru. Ascultam aceeași muzică. Vorbeam de familie, de „cum ar fi să…?”, „ce fain ar fi să…?”. Am călătorit împreună și ne-am luat verighete din aur pe care nu le-am gravat.

După o vreme. M-am mutat la el. Aveam vreo 21 de ani și mi-era rușine să spun acasă că dorm la un băiat. Spuneam că dorm la o prietenă, Silvia. Taică-miu spunea: „Care Silvia? Aia cu mustață?”. Eu mergeam la facultă. El lucra câte o lună apoi se plictisea. Apoi alte 3 luni își căuta și nu găsea. După o iarnă friguroasă la bloc, ai mei se gândesc că am avea nevoie de o casă. „Să fim liniștiți, să lucrăm și să ne bucurăm de viață că nu ne are nimeni treaba.” Mă iubea și mă simțeam mai frumoasă ca niciodată. Sincer, nici nu cred că de atunci m-am mai simțit atât de frumoasă.

Ne-am mutat împreună. Eu tot la facultă. Făceam asigurări la firmă la ai mei. Din banii ăia, mi-am făcut o parte din mobila din casă. Am început să pun extensii. El tot își căuta de lucru. Eu nu mai credeam. Ne certam urât până când oboseam amândoi și apoi ne părea rău, ne părea rău de ce am spus, apoi adormeam cu gândul că ne vom schimba amândoi. Nu ne-am schimbat, nu ne-am mai înțeles. El și-a luat hainele. Eu m-am îndrăgostit din nou.

Aveam 23 de ani. Locuiam singură. Mai aveam vreun an din facultă și un cățel rămas din relația anterioară care se obișnuise la maică-mea. Băiatul ăsta era băiat încă. Nu era bărbat, cum nici eu probabil nu eram femeie. Ne înțelegeam de minune. Nu ne făceam planuri de nimic. Ieșeam împreună prin oraș. Mă simțeam în siguranță cu el, deși era copil. Era plăcut de toată lumea și nu vorbea urât despre nimeni. Mă certa când nu stergeam chiuveta din baie și se dădea cu deodorantul meu când îl uita pe-al lui acasă.

La început i-am făcut loc pentru hainele lui. Apoi, la prima ceartă, i-am spus să plece. Eram încă cu mofturi și credeam că toate trebuie să fie cum vreau eu. Și-a luat lucrurile. A plecat. Ne-am împăcat, dar nu și-a mai adus niciodată lucrurile înapoi. Copilul ăsta avea mândrie. Mândria unui bărbat. Cu toate astea, mă iubea și nu se ferea să-mi arate. Era lângă mine în orice.

Am călătorit împreună 5000km. Ne-am hotărât într-o seară și a doua zi am plecat. Doar noi doi și 900E la drum. Ne-am întors. Eu aveam licența, el anturaje proaste prin jur. Îi spuneam să lase prieteniile, el m-a lăsat pe mine pentru că n-am putut înțelege că era prea tânăr pentru ce-mi doream eu.

După luni întregi de insomnii, dor, depresii și cine știe câte alte porcării aveam prin cap, am înțeles că a fost mai matur decât mine. Am înțeles că femeia trebuie să fie femeie și nu bărbat. Am înțeles că mofturile mele nu-și aveau rost. Că ambiția și orgoliul rănesc persoana de lângă mine. Am înțeles că despărțirea asta a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. Nu pentru că ne-am scăpat unul de altul, ci pentru că am suferit mai mult ca niciodată. Și pentru că am suferit, m-am schimbat.

Într-o zi am acceptat să ies la suc cu cineva. Ne cunoșteam demult de prin oraș. Nu căutam nimic. Îmi vorbea frumos și părea că își dorește aceleași lucruri ca și mine. Își dorea. Dar nu cu mine. După câteva săptămâni, s-a împăcat cu fosta. Am înțeles și nu m-am supărat. Apoi, am vorbit din nou și m-am îndrăgostit pe parcurs. M-am îndrăgostit așa, de el cu tot cu prietena lui și îl admiram pentru faptul că nu o părăsește pentru altcineva.

Nu știu dacă m-a iubit, dar eu am simțit asta. Îi puteam spune orice. Mă credea și nu mă feream să-i spun cine sunt. Nu ne-am certat niciodată. A fost persoana care m-a făcut să zâmbesc doar gândindu-mă la ea. Persoana pentru care n-am putut să am vreun gând împotrivă și una dintre persoanele pe care le-am respectat cel mai mult. Mă făcea să mă simt pentru el o peroană mai importantă decât știam că sunt.

Apoi, într-o zi, după vreun an și jumătate tot așa, m-a chemat la un suc într-o spălătorie. Acolo am întâlnit cel mai frumos bărbat din viața mea. ( Asta pentru că pe el încă îl iubesc. )

Oamenii ăștia au existat în viața mea și m-au făcut să cresc, să învăț și să înțeleg lucrurile mai bine. Sunt oameni care m-au iubit și pe care eu încă îi iubesc. Dar nu-i iubesc în felul acela în care aș mai vrea să mă trezesc dimineața în brațele vreunuia. Ci în felul acela în care știu că la un moment dat din viața mea, mi-au dăruit niște clipe extraordinare, unice și atât de sincere încât probabil că nu m-ar crede nimeni nici dacă aș încerca să le descriu.

Despre ultima iubire pot spune că e cea mai frumoasă de până acum pentru că nu mai iubesc copilărește. Pentru că mi-a păsat mai mult de zâmbetul lui decât de dorul meu. Pentru că a fost de la început, total diferit de tot ce am trăit până la el. Pentru nu pot să-l înțeleg, și cu toate astea îl vreau lângă mine. Pentru că m-a întors de atâtea ori. Pentru că m-a învățat ca pot orice de una singură și că sunt mai puternică decât credeam.

Omul ăsta e frumos. Așa îl văd eu. Îmi plac mâinile lui și n-am observat vreodată mâinile cuiva atât de atent. Îmi place liniștea pe care mi-o transmite când sunt în preajma lui. Nu mă deranjează cât de dimineață mă trezesc fiindcă el pleacă la lucru, iar pe mine nu mă trezea nici mama înainte. Nu mă supără dorul pe care mă lasă să-l suport. Nu mă supără minciunile pe care mi le spune. Și cu toate că-l vreau lângă mine, nu mă supără nici măcar faptul că el nu se vrea lângă mine.

Iubirea asta m-a făcut să uit de toate celelalte. Nu-mi amintesc să mă fi atins cineva înaintea lui. Nu-mi amintesc sărutul altcuiva. Nu-mi amintesc nici o altă privire.

Maică-mea mi-a spus, când a început iubirea asta, că nu m-a văzut niciodată atât de fericită și că speră să fie cu noroc. Apoi m-a văzut plângând, singură, căutând scuze pentru absența lui și mi-a zis să-mi văd de viața mea că nu așa se întâmplă când te iubește înapoi.

Iubirea asta m-a și dărâmat. M-a obosit, m-a disperat și nu a încercat deloc să mă înțeleagă și pe mine. Dar m-a învățat să am răbdare. Mi-a adus aminte de Dumnezeu. Și mi-a arătat că e mai bine să fiu singură decât în relații cu jumătăți de măsură.

Iubirea asta a funcționat de la început singură împotriva ei. S-a autodistrus. S-a îndoit când nu era cazul și apoi l-a provocat ca să-și autoproclame dreptatea. Iubirea asta am simțit-o mai puternic decât oricare alta, dar n-am putut să o trăiesc. În iubirea asta n-am făcut nimic. Am învățat să am răbdare și am așteptat momentul în care să pot să o trăiesc.

Uneori, am avut impresia că iubirea asta e bărbatul vieții mele. Așa cum e, greu de înțeles și încăpățânat dar atât de minunat! Apoi îmi spunea să plec și mă gândeam că nu se poate ca bărbatul vieții mele să-mi spună să plec. Mi-a fost greu. Al naibii de greu și n-am putut să spun nimănui în cuvinte cât de greu mi-a fost. Și mai ales cât de singură m-am simțit. Dar n-am murit.

Această ultimă iubire, care încă nu s-a sfârșit, mi-a arătat că nu iubești doar oamenii care gândesc la fel ca tine. Iubești și oamenii care gândesc diferit, care te bănuiesc de ceea ce nu faci, care îți spun și rele și bune și apoi te lasă să alegi, care te testează fără să-ți treacă prin cap că ești într-un examen.

Iubirea asta în loc să mă învețe cum să trăim împreună, m-a învățat ( culmea! ) cum să trăiesc de una singură. Mi-a lăsat toată libertatea de care nu aveam nevoie și m-a îndemnat la blândețe, liniște și curaj să plec atunci când nu mai vreau să rămân fiindcă nu mă oprește nimeni.

Și asta am făcut. Am plecat spre acea iubire care mă va opri pentru tot restul vieții. Care-mi va cere să rămân. Care mă vrea aproape. Cu care să împart și bune și rele. Și care va trebui să fie mai mare decât toate iubirile de până atunci, ca să mai poată să mă oprească din drum.

Sunt încă pe drum.🙂

20130828-054608.jpg

~ de Rea Sheesha pe 08/28/2013.

10 Răspunsuri to “Despre fostele iubiri”

  1. Intr-un articol de al meu, zilele acestea, spuneam ca „povestile de dragoste raman la fel, doar actorii se schimba”. Povesti asemanatoare am avut si eu, iar pe EL, ultimul, l-am cunoscut si eu. Insa, asa cum spui si tu, si cum am spus si eu: oamenii care ne doresc si ne iubesc cu adevarat fac tot posibilul sa ramana in vietile noastre. Pe aceia trebuie sa ii cautam. In general, noi, femeile. Superba povestirea ta, m-am regasit in doua din iubirile tale. Ce este al tau, este pus deoparte. Va veni. La momentul potrivit. Imbratisari. Altesse🙂

  2. Este gresit a crede ca trebuie sa cautam iubirea. Iubirea ne cauta pe noi, numai ca trebuie sa avem grija sa nu gaseasca poarta incuiata cand vrea sa intre.
    Minunate reflectiile despre fostele tale iubiri. Minunata arta noastra de a ne maturiza prin experimentare si prin greseala.
    Imi place cum scrii, sintetizezi foarte bine niste trairi si emotii pe care le simt si eu, dar pe care nu le pot pune in asemenea cuvinte.

  3. superba povestirea ta superba,superba

  4. Genial, ma regasesc atat de mult in ceea scrii🙂

  5. Am plans citindu-te…si inca plang. Si nu stiu daca plang de dor, fiindca am regrete sau pentru ca inca imi caut iubirea…

    • Nici eu nu stiu daca am gasit-o…Adica daca va ramane… Acum 2 nopti am aflat ca mai are pe cineva. Omul pe care l-am admirat cel mai mult dupa taica-miu…. Si tot il iubesc si nu mi-as dori sa fiu cu altcineva. Dar toate au un rost, crede-ma! Eu sunt linistita acum cum nu ma recunosc si n-as fi crezut ca pot fi intr-o situatie dinasta… Dupa ce de 1 an si 3 luni imi mananca nervii fiind dificil ( si mincinos acum ca am aflat !) . Eu cred cu tãrie ca totul se intampla spre un bine…si cu rabdare si incredere vom reusi sa avem omul care ne merita🙂 Mai devreme sau mai tarziu va fi! Pastreaza-ti credinta in visele tale frumoase si nu asculta de nimic decat de sufletul tau. N-ai sa mai regreti nimic🙂

  6. povestea ta de dragoste mia atins sufletul, fiindca si eu am trait clipe asemanatoare ,experienta de viata cam dura dar de folos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: