Aveți grijă ce citiți, că s-ar putea să vi se întâmple!!

În ultimii doi ani s-a umplut Internetul ( și, implicit Facebook-ul ) cu articole de tipul celor de dezvoltare personală. Sau cel puțin, nu-mi aduc aminte să fi fost înainte atât de „la modă” să citești despre cum să fii fericit, cum să reușești în viață, cum să trăiești liniștit singur sau cum să ai o relație perfectă. Persoane care citează ( acelea care au bunul simț să nu-și însușească ceea ce nu le aparține ) oameni despre care n-au auzit niciodată și habar n-au cine au fost sau ce au făcut. Persoane care n-au deschis o carte în viața lor, acum sunt mari filosofi, datorită accesului rapid la Internet. Nu consider că e rău să citești în nici un fel. Consider doar că e o dovadă de „slabiciune intelectuală”( ca să mă exprim subtil ) să ajungi să crezi tot ceea ce citești.

Eu am citit dintotdeauna. De fapt, nici nu știu să-mi placă altceva mai mult. Am învățat să citesc dinainte să merg la școală iar cărțile sunt singurele lucruri pe care dau banii fără să regret o clipă. Mi-aș fi dorit să moștenesc o bibliotecă, însă n-am moștenit plăcerea lecturii din familie, așa că mi-am construit eu, după capul meu, o mini-bibliotecă. Este probabil, cea mai nobilă realizare a mea de până acum, deși nu se încadrează în obiectivele standard ale unei reușite în viață. Am început să citesc cărți de filosofie într-a 7-a, după ce cochetasem cu psihologia un timp. Printre primii filosofi citiți s-a nimerit tocmai bătrânul Schopenhouer. Vă puteți da seama ce a însemnat pentru mine să citesc la vârsta aia idei pesimiste și rânduri cu influențe budiste despre care nu știam mare lucru pe atunci! Diriginta îi spusese mamei să mă îndrume spre altceva. Cum niciodată n-am avut un îndrumător în d’ale cititului, deși mi-ar fi plăcut, am continuat să citesc tot ceea ce mi-a atras atenția. N-am selectat niciodată în mod conștient ceea ce citesc pentru că am considerat că nu mă afectează ideile altora. În realitate, nu e chiar așa…

Ideea la care vreau să ajung este că, până nu demult, am încercat și eu tot felul de cărți de genul și am făcut parte dintre cei care încurajează motivația când ești abătut, autosuficiența când n-ai pe nimeni, zâmbetul când îți vine să dai în cap ș.a.m.d. De vreun an încoace, însă ( cam de când am început cu porcăriile astea „New Age” ), n-am devenit mai bucuroasă, ci dimpotrivă. Am început să cred că ceva nu e în regulă cu mine, că nu e bine să așa, că nu e bine să nu așa și am ajuns să nu fie bine nicicum. Nu spun că ideile astea mi-au dat viața peste cap și nici nu fac o mare dramă. Viața mea este aceeași, deși ideile de genul ăsta te îndeamnă să-ți schimbi destul de radical modul de a trăi. „Norocul” meu este, probabil, că nu reușesc să pun în parctică ceea ce gândesc decât foarte greu. Asta pentru că, contrar cu ceea ce înțeleg unii prin „totul vine de la sine”, eu chiar așa am trăit dintotdeauna.

Să vă spun, în mare. Nu știu dacă mă „ajută” zodia ( balanță ) sau așa sunt de la mama natură. Dar am o tendință către extreme. Mă „las” destul de mult într-o parte până să mă reechilibrez. Cu deciziile stau prost. Până la o anumită vârsta, de fiecare dată când hotăram ceva, eram „distrusă” că n-am ales cealaltă variantă. Un exemplu banal: părinții tatălui locuiau într-un sat de lângă TM. Când rămâneam acolo, plângeam că vreau acasă și mă gândeam la toate lucrurile „minunate” pe care le-aș fi făcut acasă. Când rămâneam acasă…Ați ghicit!:-)) De la cele mai neînsemnate lucruri până la decizii mai importante, treceam prin aceeași poveste. Până când, la un moment dat, prin adolescență bănuiesc, am hotărât ( fără să-mi dau seama neaparat ) să nu mai cântăresc lucrurile atât, să aleg lucrul spre care înclinam ceva mai mult și să „merg” pe drumul ăla, fără să mai calculez „cum ar fi fost”, „mai bine nu făceam așa”, „unde eram acum dacă…” și altele de genul. Așa am ajuns să iau cele mai bune decizii din viața mea, dar și cele mai lipsite de sens. Printre cele mai bune a fost faptul că m-am hotărât să urmez Facultatea de Drept. Am luat decizia asta stând la coadă la notar să-mi legalizez diploma de BAC. Până atunci, nici nu mi-a trecut prin cap așa ceva. Alte decizii bune s-au numărat pe plan sentimental. Fiindcă nu ajungeam să fac calcule matematice și previziuni în legătură cu relațiile mele amoroase. Așa am ajuns să trăiesc 2-3 relații serioase foarte frumoase, cu persoane de la care am învățat lucruri bune. Însă, tot în plan personal, tot din cauză că „m-am aruncat cu capul înainte” cum se spune, am făcut și cele mai mari porcării ( nu atât de mari pe cât vă imaginați! ). Un „înțelept” în dezvoltarea personală mi-ar spune că aceste eșecuri sunt experiențe din care am învățat ceva și nu am de ce să le regret. Eu, personal, nici astăzi nu le văd rostul și aș fi trăit mai mulțumită dacă n-ar fi avut loc, de aceea, nu pot să mă bucur de ele nicicum. :-))

Ceea ce cred eu că este important este important doar pentru mine, deci, nu mă aștept să înțeleagă cineva ce spun. Defectul meu încă de mică a fost ( și a rămas ) acela că se vede pe mine tot. Am luat ceva pălmuială pentru mutre și răspunsuri spontane și nu m-am lecuit nicicum. Asta înseamnă că dacă am fost bucuroasă, am fost bucuroasă din tot sufletul ( nu pentru că mi-a spus cineva că prefăcându-mă bucuroasă atunci când nu sunt, voi ajunge să fiu ! ). Dacă mi-a venit să plâng, am plâns și nu m-a interesat părerea altora și impresia pe care o las. Dacă am fost tristă, păi, am fost tristă, tati! Și pentru toate stările astea pe care le trăiesc și acum, găsesc în momentul respectiv, toate motivele posibile și imposibile. De asta poate și înclinația extremă spre anumită stare, de am ajuns să cred că am comportament bipolar.:-)) Tocmai, pentru că, datorită ideilor astea despre regăsire și ce înseamnă să fii tu, stările s-au intensificat. Iar nesiguranța a țâșnit din teama că nu sunt destul de inteligentă să-mi controlez viața interioară după cum scrie la carte. Să-mi stăpânesc sentimentele ca să fiu un om puternic. Să îmi aleg gândurile ca să mă pot ține singură în frâu. N-am avut nevoie de asta vreodată fiindcă de prea puține ori am avut gânduri rele împotriva altora și alea dacă au fost, erau superficiale. Iar faptul că trebuie să controlez ceea ce simt pentru mine echivalează cu îndepărtarea de ceea ce înseamnă a fi om. Spun asta pentru că că se repetă ideile cum că nu trebuie să te atașezi fiindcă vei suferi ( oamenii mor, obiectele le pierzi, banii n-au valoare etc ). Că trebuie să înveți să trăiești singur dacă vrei să fii cu cineva ( dacă se poate, atât de singur încât să nici nu mai ai nevoie de cineva după, ar fi minunat! ). Că e nevoie să ai anumite obiective în viață dacă vrei să trăiești mulțumit ( la bătrânețe, că până atunci ești prea ocupat bifând obiective de tot felul ). Că trebuie să îți faci program zilnic; când te pui în pat, să știi ce-ai de făcut a doua zi deja ( dacă nu stai treaz și găsește naibii ceva! ) Și, uite așa, ajungi să ai impresia că ceea ce erai e greșit și că trebuie să te schimbi. E adevărat, o vorbă bună îți poate face ziua bună. Dar asta depinde și de la cine vine, și în ce stare ești și cât de dispus ești sau nu să-ți schimbi starea și de alte multe chestii de genu’.

Mi se spune des ( și nu cred că sunt singura care aude asta ) că nu trebuie să trăiești după tipare și că ceea ce pare bun pentru alții pe care îi admiri, nu neaparat e bun și pentru tine. Total de acord. Doar că tiparele mele, pe care eu le-am schițat pentru mine sunt de modă veche. Nu mă interesează să am o viață tipică a unei femei singure la vârsta mea. Nu mă interesează nici să am relația super-megadependentă ( dar fericită și roditoare ) pe care o au părinții mei. Dar nu pot nici să mint că îmi doresc o familie „modernă” în care fiecare face ce vrea și toată lumea pare fericită. Nu pot să accept unele idei actuale drept valori corespunzătoare vremurilor în care trăim. Cum ar fi ideile conform cărora e nevoie să ai ceva în viață înainte să îți faci o familie. Probabil din cauza asta, majoritatea tinerilor de astăzi, se căsătoresc și fac copii cam pe la 35 de ani. Fiindcă până atunci „au altele pe cap” sau ” își trăiesc viața”. ( Aici, întrebarea mea e -Cum lași lucrurile să vină de la sine, dacă tu trăiești o iubire extraordinară la 24 de ani, de exemplu, dar alergând după obiectivele din program, ajungi să te căsătorești la 35 de ani că „e vremea”?? ). Nu pot să mint nici că am obiective în carieră, fiindcă nu mi-am dorit niciodată să fiu ceva sau să ajung undeva anume ca să-mi demonstrez mie sau altora cât pot eu. Deci, din punctul de vedere al sistemului de dezvoltare personală, viața mea nu are nici un sens, sunt varză, slabă, demnă de milă. Nu evoluez nicicum, ci dimpotrivă, mă duc pe arătură.

Pe mine, ideile astea fixe, mă limitează, mă constrâng, mă sugrumă ( dacă tot vă place sensu’ figurat! ). Să fac eforturi enorme, ca să-mi fie bine mai târziu îmi pare inutil! Când mai târziu? Cine îmi garantează mai târziu? Cum rămâne cu „trăiește clipa” atât de răspicat găsit pe gurile „inițiaților”? Care mai e libertatea? Unde e? Dacă spun că soarta mea mă duce pe drumul ăsta sau ăstalalt, atunci cum rămâne cu libera alegere de a-ți trăi viața după cum ți se potrivește? Îmi place viața mea „boemă”! Îmi place că sunt zile în care nu fac nimic și dorm cât vreau! Îmi place că încă n-am responsabilități prea mare deși mi le doresc pe viitor! Îmi place să iubesc și să îmi pese de cineva până când nu mai știu de mine – nu mi se pare un pericol! Îmi place să plâng când plâng, să râd când, să mă tem când mă tem, să fiu proastă când sunt proastă! Asta e pentru mine libertatea, viața, dacă vreți. Să fiu eu așa cum sunt!

Nu sunt nicidecum împotriva spiritualității. Dimpotrivă, am fost mereu o fire singuratică și mă amintesc stând ore întregi cu ochii pe tavan meditând la nemurirea sufletului încă dinainte să mă sfătuiască cineva „inițiat” să o fac. Consider, că toate în lumea asta sunt cu un rost și e nevoie de măsură în toate. Adică: prea multă singurătate te îndepărtează de lume, prea multă prietenie te face să pierzi timp, prea mult sex te deconcentrează, prea puțin sex te stresează, prea mult interes strică, prea puțin interes nu aduce nimic. Cu un singur lucru sunt de acord, cu riscul să par, din nou ( după cum v-am obișnuit ), patetică: dragostea. Când iubești, persoana aia n-are cum să te încurce sau deranjeze! ( Decât dacă e psihopată sau genul cicălitor și pisălog :-)). N-ai cum să nu reușești în carieră pentru că ai stat mai mult cu iubitul/ iubita. Dimpotrivă, când iubești ( în mod sănătos mă refer aici, nu „ca pe Facebook” ) ești inspirat, motivat, plin de viață, senin etc. Deci, iarăși porcăriile pe care le citesc pe alocuri, îmi par scrise de oameni triști și singuri.

Sunt niște idei doar. Nu militez împotriva ideilor de dezvoltare personală, fiindcă am gustat și eu din ele la un moment dat. Dar slavă cerului sau cui vreți voi, n-am citit doar lucruri care sună minunat urechilor. Așadar, realitatea e alta. Omul e complex. Citiți Dostoievski – e realitate! Citiți Kafka pentru imaginație și pentru a vedea până unde poate duce teama omului! Citiți Platon pentru a face diferența între idei și a lua măcar puțin din înțelepciunea anticilor care știau mai multe decât noi astăzi! Citiți Camus, Dante, Zola, Pessoa! Steinhardt pentru cei mai religioși, Russell ca să vedeți că viața poate fi trăită frumos și de către un ateu! Citiți și altele despre care eu nu știu, dar NU CREDEȚI TOT CE CITIȚI! Realitatea și mintea omului e mult mai complexă decât o exprimă câteva metafore dulci care sună bine. Poezia e frumoasă, dar e poezie și atât.

Și mai presus de asta, nu lăsați să vă învețe altcineva cum să trăiți mai bine, mai frumos, mai liniștiți! Aflați naibii singuri! :-))

20140114-140243.jpg

~ de Rea Sheesha pe 01/14/2014.

7 Răspunsuri to “Aveți grijă ce citiți, că s-ar putea să vi se întâmple!!”

  1. Nimic nou , in toate rabdare , trec toate prin toate si vin prin toate

  2. Excepţional articol! Felicitări!🙂

  3. Superb!! Cititi cititi!!:))

  4. BRAVO.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: