Dacă Iuda ar fi venit la Iisus…

„Dacă Iuda ar fi venit la Iisus după trădare, noi l-am fi cunoscut azi sub numele de sfântul Iuda.”

(R.W.)

Cuvintele astea, pentru mine, exprimă CREDINȚA în cea mai puternică formă.

„Să crezi!” e un îndemn pe care îl auzim tot mai des…Dar ce înseamnă asta? Eu vă spun ce înțeleg eu, cu mintea mea de femeie și cu ce am învățat eu din experiență, din cărți, din observații, din „autosăpare” (mi-a venit spontan cuvântul :-))) în adâncurile ființei mele limitate până astăzi…

Când crezi în Dumnezeu, adică în faptul că există ceva, undeva, mai presus de noi ( și cred că suntem mulți cei care și-au simțit micimea măcar o dată în viață! ) înseamnă să crezi în Bine. Să crezi în iubire, în ziua de mâine, în nopțile liniștite, în curcubeul de după furtună. Și mai ales, să crezi în oameni.

Eu nu cred că poți fi un om credincios fără să crezi în oameni. Cred cu tărie că cine se teme de oameni, se teme de el însuși. Cine n-are încredere în oameni, nu are încredere în el însuși. Eu am crezut în oameni de când mă știu și nici o întâmplare de pe lumea asta nu mă va face să îmi schimb părerea.

În toți există ceva bun. Sub fiecare mască a puterii, aparenței, aroganței se află câte un suflet care își dorește iubire și liniște. În spatele fiecărei minciuni și vorbelor aruncate se află un om care nu știe ce face.

– Un om care caută în alții ceea ce nu vede în el. –

Apoi, dacă crezi în fărâma aia de bunătate, inevitabil ierți. Iartă, mai ales, cei care se cunosc foarte bine pe ei înșiși. Cei care știu că pot fi și mai rău decât ceilalți ( și își pot recunoaște asta! ), și de prea puține ori mai buni. Iartă cei care se înțeleg pe ei înșiși. Au probleme cu iertarea cei care au o imagine mult prea bună despre ei înșiși și se simt neîndreptățiți. Cei care dau mai mult pe principiile lor decât pe oameni. Cei care cred că nu pot ( și nu pot doar fiindcă asta cred!! ). Cei care nu descoperă niciodată cât de mult pot! Cei care se victimele altora în timp ce au o imagine imaculată despre ceea ce sunt. Prostia e, că ne credem mai mereu, ăia buni. Adevărul e că nu suntem.

De ce mă duce cu gândul la credință vorba de la început?

Pentru că Iuda N-A CREZUT că poate fi iertat. Poate a crezut că se umilește, poate a crezut că nu e vrednic de iertare, poate s-a judecat prea aspru sau poate doar a fost prea mândru. Nici nu s-a obosit să încerce! Și-a imaginat situația, întorcând-o pe toate părțile iar rezultatul lui ( DOAR AL LUI ) a ieșit negativ. Pentru că asta fac oamenii, își imaginează situații viitoare din punctul lor de vedere, apoi le iau drept adevăr și se întorc din drum. Nu merg până la capăt, nu încearcă. Nu încearcă, fiindcă le este frică. Le e frică, fiindcă nu cred.

– Câți dintre noi nu ne recunoaștem aici? –

Iuda N-A CREZUT în iubire. A gândit că e prea târziu să se mai poată face ceva. A stabilit de unul singur că nu poate fi iertat pentru fapta lui – probabil fiindcă el nu se credea în stare să ierte așa ceva dacă ar fi fost invers. S-a temut că va fi respins, certat sau că va trebui să-și dovedească iubirea dacă va fi iertat. Poate că a fost comod. Speriat. Supărat pe sine însuși.

– Câți dintre noi nu ne recunoaștem aici? –

Cât de dificil este oare să-ți recunoști propriile greșeli, să-ți pară rău și-apoi să-ți ceri iertare cu gândul că poți mai bine de atât? Nu cu scopul de a fi iertat, ci cu gândul că oricât rău faci, Dumnezeu a pus în tine și ceva bun și că ține de tine ce înmulțești.

E dificil să crezi că poți să înmulțești binele. E dificil să crezi că meriți mai mult. E dificil să crezi că poți reuși. E dificil să îți ceri iertare. E dificil să ierți. E dificil să iubești. E dificil să crezi în oameni. E dificil să alegi ceea ce e bine pentru tine. E dificil să înțelegi de ce nu tot timpul e doar bine, ci uneori e și mai rău, dar că asta nu face viața să merite mai puțin să fie trăită. E dificil să accepți oamenii așa cum sunt, nu cum ai vrea să fie. E dificil să ai grijă de sufletul tău. E dificil să crezi în tine. E dificil să duci toate așa cum ți le dă Dumnezeu, fără să îți pui prea multe întrebări. E dificil să nu devii ceea ce urăști – pentru că asta devii atunci când nu ierți. E dificil să trăiești așa cum e frumos.

Și probabil că, cel mai dificil e să îți vezi și să îți recunoști greșelile ție însuți, darămite să îți asumi toate astea în fața celorlalți! Stai liniștit, nu ești singurul om care a făcut ceva ce nu trebuia!

Credința face totul mai ușor. Și dacă nu crezi că pentru tot există o rezolvare – numai pentru moarte, nu – atunci nici nu vei găsi rezolvarea.

Nici Iuda n-a crezut.

Hristos a înviat! Să ne deschidem inimile către lumină și înțelegere, că suntem toți o apă și-un pământ și nu e rost să ne simțim superiori sau inferiori. Să fii om nu e o meserie, nu concurăm pentru posturi. Avem fiecare locul nostru în lume!

Doamne ajută!❤️☺️

20140420-032618.jpg

~ de Rea Sheesha pe 04/20/2014.

3 Răspunsuri to “Dacă Iuda ar fi venit la Iisus…”

  1. Eu nu am auzit pe nimeni sa spuna ca Iuda a fost sfint. Insa pentru faptul ca Il mentionezei pe Hristos, presupun ca crezi in Dumnezeul care a facut universul cu tot ce este in el, si L-a pe singurul Sau fiu sa moara pentru pacatele noastre.

    Daca este asa, Biblia ne spune sa nu ne incredem in oameni, doar in Dumnezeu.

    • Alta e ideea. Daca Iuda ar fi cerut iertare, ar fi primit, la fel ca si ceilalti pt ca dragostea si mila Lui este mare…. Biblia spune multe. Nu se interpreteaza cuvant cu cuvant. Biblia are un mesaj, per ansamblu. Daca nu ai incredere in oameni, cum poti avea in Dumnezeu, daca Dumnezeu a pus in fiecare om ceva bun. Cand spune sa nu te increzi in om, e referitor la faptul sa nu-l faci idol, adica sa nu-l crezi vreun dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: