Viața nu are reguli! ( Slavă Domnului! )

20140429-030217.jpg

Nu, nu, deci trebuie să scriu despre asta că nu mai pot!

Toată ziua văd „Dacă o femeie te iubește, face orice”, „Dacă un bărbat te iubește, nu se uită după alta”, „Dacă te vrea, îți cumpără flori toată ziua și te caută”, „Dacă te iubește te sună în fiecare secundă sau vine la ușa ta cu o poșetă Guess”, „Dacă nu e cum vreau eu, n-ai nici o șansă” „Dacă ești prieten adevărat, ești lângă mine atunci când eu am necazuri imaginare” …

( Am exagerat propozițiile ca să scot în evidență cât de tâmpite sunt! )

Condițiile astea pe care le impuneți de capul vostru exteriorului și celorlalți oameni, există doar în capul vostru și nicăieri altundeva. Pentru că nu există nici o regulă în nimic. Dacă bunica v-a spus că „dacă nu e așa, sigur e așa”, nu înseamnă că nu puteți gândi mai mult.

Oamenii sunt diferiți. Tu ești așa, dar nu trebuie să fie toți la fel. Și dacă ceilalți nu sunt ca tine, nu înseamnă că sunt de căcat și viața e grea și lumea e rea și „dujmanii-mi poartă pică, da’ n-au valoarea mea”!

Ai părerile astea pentru că te aștepți ca totul să reacționeze după așteptările tale. Dar faptul că ai așteptări deja nu te mai face atât de bun. Dacă iubești sau ești prieten doar în anumite condiții, atunci ce iubire sau prietenie e asta? Și de ce impui condiții pe care nici tu nu poți să le satisfaci de cele mai multe ori? Oare ca să pari un om integru și „drept” și să-ți păstrezi tu imaginea aia de om bun și sincer că altfel nu te poți privi în oglindă?

Lumea și oamenii nu funcționează după regulile din capul nostru. Lucrurile sunt așa cum sunt. Oamenii sunt așa cum sunt. Nu mai stabiliți certitudini dinastea fără rost că dacă azi puneți punct, mâine viața vă dă peste ochi cu o virgulă!

Și, da, o fi enervant că n-au pușcat socotelile, dar dacă te încăpățânezi la punctul ăla doar ca să simți tu ( și să vadă lumea ce principii ferme ai tu ) că ai descoperit misterul vieții, rămâi la același nivel. Adică sub nivelul mării…

Nu există ‘eu niciodată n-o să pot să iert/să uit/ să iubesc/ să greșesc așa/ să vorbesc așa/ să gândesc așa…etc” Nu știi cum te pune viața într-o situație de te trezești exact cum ai zis că n-o să fii niciodată! Asta dacă ești și destul de curajos să te recunoști în situația aia.

Părerea mea e că aroganțele astea față de greșelile celorlalți nu folosesc nimănui. Și nu îți evidențiezi calitățile când vorbești de defectele altora. Fiecare are. Și poate tocmai tu, care ții neaparat să te arăți „la patru ace” ești ăla „rupt în cur” ( scuzați expresia dacă vi se pare obscenă – dar doar dacă vi se pare! )

Nu există teorii despre viață bătute în cuie. Există doar teorii, idei, părerri, puncte de vedere diferite exprimate în anumite situații date. Întotdeauna teoriile au niște ipoteze în matematică. Dar în viața reală ipotezele implică mult prea multe lucruri. SE POATE întâmpla X dacă Y, dar nu e OBLIGATORIU. Dar dacă tu o iei de bună, nici nu se poate întâmpla altceva. Pentru că, practic, te limitezi singur la ( și în ) propria gândire.

Nu există un singur adevăr. Și există idei care se contrazic, dar pot fi la fel de adevărate dacă le privești din puncte de vedere diferite. Iaca, ce zice Niels Bohr – un tip destul de deștept, zic eu – „Opusul unei afirmaţii corecte este o afirmaţie incorectă. Însă opusul unui adevăr profund poate fi foarte bine un alt adevăr profund.”

Dacă adevărul tău e „adevărat”, nu înseamnă că altu’ minte. Adevărul lui e la fel de „adevărat” ca al tău și de obicei, există destule motive pentru a-și susține fiecare partea lui de adevăr.

Așa că nu-și au sensul ideile astea că dacă nu-i așa, sigur îi așa ( case closed ). Ba poate fi și așa și așa și cumva cum nici nu te-ai gândit tu. Și viața îți arată foarte des asta; dacă ești dispus să vezi, binențeles!

Certitudinile astea sunt doar de moment. Pot să zic ACUM că „Dacă deschid geamul, sigur îmi plouă în gură” din moment ce văd că plouă. Deși, și pentru asta, ar trebui să deschid gura prima dată, să bată vântul în așa fel încât să intre stropii , să scot capu’ pe geam mai mult și așa mai departe. Dar nu pot ști în următoarele minute ce se va întâmpla dacă mai stau cu geamul deschis. Există n-șpe mii de posibilități. Pot eventual să sper că se va întâmpla același lucru; sau pot să sper exact lucrul ăla să nu se mai întâmple. Dar ce se întâmplă, se întâmplă oricum!!!

Certitudinile și îngâmfarea asta că deținem o gândire superioară față de restul doar fiindcă unele experiențe ne-au confirmat ( la nivel individual! ) până acum niște idei, sunt doar impresii. Impresii proaste.

Experiențele sunt modalități prin care viața ți se întâmplă. Binențeles că tragi niște concluzii, ajungi la niște idei, dezvolți sau renunți la altele. Dar experiențele nu sunt făcute ca să stabilească reguli în viață, ca să te limiteze. Ci, tocmai invers – zic eu – sunt făcute ca să ai parte de o paletă cât mai largă de trăiri, emoții, gânduri. Nu să te oprești la 3-4 și să mergi toată viața cu ele înainte ca măgaru’ ăla care are deasupra lui atârnat un morcov și el nu mai vede drumu’. ( sau elefant, ce-o fi fost ! )

Nici nu-i de mirare că există atâta depresie și dramă dinasta imaginară în unele vieți din moment ce impuneți singuri niște reguli care nu funcționează. Normal că dacă tu crezi că dacă lucrurile nu merg așa cum vrei, merg prost – o să te dezamăgești și deprimi singur. Cine te-a pus să stabilești tu condiții dinastea? Cu cât stabilești mai multe condiții, cu atât o să fii mai nefericit, pentru că cursul vieții nu poate fi deviat după mintea și regulile tale. El curge și atât.

Totul se schimbă! N-am zis-o eu, că nu-s vreun „jeniu” , dar dacă ați auzit de Heraclit, poate vă mai amintiți că :

Dacă nu aştepţi imprevizibilul, nu vei găsi niciodată adevărul.

sau

Nu există armonie fără existenţa contrariilor.

sau

Nici un om nu calcă în acelaşi pârâu de două ori, pentru că pârâul nu mai e acelaşi, şi nici el nu mai e acelaşi om.

sau

Nimic nu este permanent cu excepţia schimbărilor.

Nu vă limitați la câteva idei. Că așa, o să vă limitați și trăirile, sentimentele și implicit, viața. Și singuri faceți asta când vă legați gândirea de câteva stări de spirit de moment. Priviți și pe ansamblu dacă vreți să vedeți mai mult.

Sauuu … puteți să jeliți citind articole dinastea melodramatice, care încurajează mai mult prostia decât gândirea. ( Și nu mă pun să dau nume aici că, personal n-am nimic cu cei care le scriu, dar știți și voi ce e „la modă”.) Puteți să preluați direct ideile tâmpite și să vă bazați pe ele, întrebându-vă cum de destinul e atât de crunt cu voi, că e mai simplu decât să gândești de unu’ singur.

Orice e posibil atât timp cât respirați. Absolut orice. Trăiți așa cum vine viața și bucurați-vă că o aveți! Singura regulă e că o să muriți la un moment dat. Alta nu e.

20140429-030126.jpg

~ de Rea Sheesha pe 04/29/2014.

5 Răspunsuri to “Viața nu are reguli! ( Slavă Domnului! )”

  1. 🙂

  2. Iubirea e atunci cand nu poti fii atenta in clasa pentru ca esti prea ocupata sa scrii numele lui langa al tau.
    Cand intarzii la intlnire:Daca te iubeste,te asteapta.

  3. A,mai este „aia”,care zice ca „is prea bun si profita lumea de mine”,sau gen criza varstei a 3-a:nimeni nu stie prin ce am trecut,cat am suferit….de aia beau acuma!beau!
    De alea scrise gresit gramatical(marea parte) nu mai zic.
    „Eu stiu cine sunt si nu ma schimb pentru nimeni”.
    Si dupa postarile astea,urmatoarea ii:”ioi, nu pot sa cred in ce tara de rahat traim!”.Nici eu.

  4. In viata noastra toti am scris… am scris franturi din noi … franturi din viata noastra… a ceea ce am simtit… ce am trait… ce am sperat sa devenim… Si cateodata stam si ne gandim… cum altii pot … sa calce peste vieti… sa se creada mai buni … mai invatati… mai destepti … cerand si cercetand sa ne distruga… sa skimbe ce’i bun in noi… mereu visam… traim si respiram… sperand cumva prin vise sa ne implinim… sa pretuim asa cum stim… iubirea … viata de langa noi… traind poate prin ochii unui copil ce-si primeste inghetata… prin ochi unui om bun ce isi priveste soarta… prin ochii a doi batrani ce au trait o viata impreuna… uitam ca trebuie sa iertam … sa invatam din cate am trait… cu bune cu rele… sa ne intindem aripile si sa zburam mereu spre rasarit… dar sa privim si apusul cu cel ce ne este sortit…
    (skuze daca am scris acese cuvinte aceste cuvinte aici fara acordul tau… stiu sigur ca o sa poti sa le stergi daca vrei si n’am sa ma supar)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: