Iubești…

Iubești pe cineva doar atunci când înțelegi că acea persoană e liberă să aleagă ce vrea, și chiar și atunci când nu te alege pe tine, tot ce-ți dorești este să fie fericită. Iubești atunci când ai trecut prin cele mai triste singurătăți și cele mai chinuitoare frustrări și totuși n-ai încetat să gândești tot ce-i mai frumos despre cel care te-a rănit, neștiind cum să se poarte. Iubești atunci când nu stii cum să te porți mai frumos cu persoana dragă, deși totul îți iese pe dos fiindcă te străduiești atât de mult încât uiți de tine.

Iubești atunci când simți că Dumnezeu îți ține sufletul în palmă în timp ce te gândești la el. Din prima clipă când deschizi ochii dimineața până la ultimul gând înainte să adormi. Iubești când știi că nu are nici o logică să mai ai vreo speranță și totuși continui să speri ca un copil mic. Iubești când toată lumea îți spune că nu e bine și că meriți mai mult, însă sufletul tău știe că el e omul perfect pentru tine. Iubești când ți-e greu ca naiba și îți spui mereu că ai să pleci pentru totdeauna, dar în același timp știi un singur cuvânt de-al lui te-ar întoarce înapoi din celălalt capăt al lumii. Iubești dumnezeiește atunci când nu mai ai nici un orgoliu și știi că ai putea să îi ierți orice doar să te trezești în fiecare dimineață lângă el. Iubești când înțelegi și ierți slăbiciunile și rătăcirile omenești fiindcă știi că și tu le ai. Iubești și atunci când celălalt nu mai e lângă tine și e cu altcineva pentru că iubirea nu pune condiții și fericirea lui e mai presus de a ta.

Iubesti atunci când poți recunoaște oricui ce simți și părerile celorlalți chiar nu contează. Iubești când toată liniștea din lume o găsești în brațele lui, seara, înainte de a adormi, chiar dacă a doua zi dimineața nu știi când ai să-l mai vezi. Iubești când te doare orice cuvânt, orice distanță, orice tăcere. Iubești când spui că nu mai poți de fiecare dată, iar a doua zi o iei de la început cu mai multă credință. Iubești cu disperare când nu e lângă tine și îți dorești atât de mult să fie încât te sperii și pleci să cauți în alții tot ce iubești la el. Iubești când n-ai decât motive să urăști și cu toate astea, te uiți la el ca la Dumnezeu pe pământ și n-ai cuvinte în preajma lui. Iubești chiar și atunci când crezi că nu iubești. Iubești și atunci când nu merită, când nu vine, când nu te ascultă, când nu te bagă în seamă, când ești la un pas de nebunie. Iubești și te rogi în liniște să fie sănătos, să nu fie supărat, bolnav sau necăjit.

Iubești când nu știi cum e mai bine să faci și orice faci te și îndepărtează, te și apropie de el. Iubești atunci când ajungi să nu mai știi dacă povestea voastră e reală sau totul e o invenție în capul tău. Iubești atunci când toți îți spun că nu așa ar trebui să fie iubirea și toți își dau cu părerea și îți explică despre cum e cu adevărat, și tu continui să te încrezi în inima ta cu toată ființa ta. Iubești când lumea îți spune deja că ești obsedat și ar trebui să îți vezi de viața ta și te bârfește și îți arată cât, cum și unde ai greșit de ai ajuns așa și tu știi doar un singur lucru: că iubești și n-ai ce să faci.

Iubești când îl privești și vezi în ochii lui copiii voștri care-i seamănă. Iubești când vrei să fii o persoană mai bună decât știi că ești de obicei, nu ca să-l impresionezi, dar pentru că asta simți. Iubești când ai vrea să-i fii aproape atunci când e bolnav. Când te imaginezi ducându-i un pahar cu apă la bătrânețe. Când te-ai duce pe jos în miezul nopții până în celălalt capăt de oraș doar să-i aduci ce-i poftește inima și să-l vezi zâmbind. Iubești când n-ai cuvinte prea multe și cele pe care le ai exprimă prea puțin. Iubești când ai împărți tot, ai renunța la tot și n-ai sta o clipă pe gânduri dacă e bine ce faci sau nu. Iubești când nu ți-e frică să mergi cu el pe un drum, chiar dacă știi că oricând el ar putea să aleagă să meargă pe un altul.

Iubești când simți că el e parte din sufletul tău și că orice ai face sau cu cine ești, nu te poți rupe de tine. Iubești când te doare pentru că știi că dacă te doare el mai înseamnă ceva pentru tine și că iubirea nu e perfectă, nici roz. Iubești când te resemnezi că nu poți scoate pe cineva din sufletul tău, doar pentru că îți spun altii sau pentru că nu e cum vrei tu să fie. Iubești când înveți să trăiești cu el în suflet și să zâmbești la gândul că el exista undeva, acolo. Chiar dacă nu pentru tine. Iubești când nu e deloc cum ți-ai dorit să fie, când nu face nimic din ce te face fericită, și așa ajungi să iubești pe cineva pentru ceea ce e, nu pentru ceea ce ai vrea să fie cu tine. Iubești și rănești la fel cum și el face cu tine. Și te doare de două ori. Apoi continui să iubești la fel de curat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Iubești și nu înțelegi nici tu de ce așa si nu altfel, de ce acum și nu altădată…de ce pe el și nu pe altcineva.

20150116-204156.jpg

~ de Rea Sheesha pe 01/16/2015.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: