Despre blog

Inițial, denumirea „eu, măgarul lui Buridan”, mi s-a părut cea mai potrivită pentru descrierea acestui blog. Recent, m-am tot gândit la schimbarea denumirii pentru că am început să postez și texte, poezii, citate, cuvinte care nu-mi aparțin dar care îmi plac foarte mult, mă determină să stăruiesc în gândire și simțire asupra lor și aș vrea să nu le uit.

Așadar, am hotărât să folosesc cuvântul „notițe”, fiindcă sunt fragmente în care încerc fie să exprim eu ceva, fie să redau ideile altor oameni pe care nu aș vrea să le pierd din vedere.

Sintagma „în sufletul meu” am dorit să arate că aceste cuvinte pe care le „scriu” aici, au intrat cumva în sufletul meu. Poeziile nemuritoare, melodiile de pe pagina „Ecouri dintr-o altă lume”, citatele și cuvintele pe care le aud în jur sau pe care le citesc, toate au ajuns cumva în sufletul meu și încerc să le păstrez acolo.

Apoi îmi sare în ajutor și viața care îmi dă ocazia să mă bucur de anumite trăiri pe care, uneori le exprim în poezii sau povestiri scurte, deci acestea ajung să fie tot un fel de notițe ( de data aceasta personale ) ale unor sentimente sau idei pe care le-am avut la un moment dat.

Aș vrea să se înțeleagă și faptul că notițele nu aparțin unui anumit domeniu. Blogul pe care vă aflați nu este nici religios, nici poetic, nici unul cu citate, nici unul în care îmi povestesc viața personală, ci include câte puțin din toate acestea și din orice altceva îmi atrage atenția în așa măsură încât să îmi doresc să îl păstrez pe acest blog și implicit, în suflet.

Desigur, sufletul omului e mare ( oricât de mic ne pare uneori ) și nu voi putea nota aici toate câte le-am cuprins în suflet de-a lungul anilor și câte au rămas acolo ( și câte vor mai fi! ).

Pe lângă oamenii pe care i-am întâlnit, pe lângă sentimentele pe care le-am trăit, pe lângă tot ce se petrece în jurul meu și cu mine ajungând să fie parte din ceea ce sunt ( sau devin ), aici, pe blog, reușesc să notez doar câteva cuvinte, pe care, cu această ocazie, le împărtășesc, și cu cei care îmi urmează blogul și pot citi postările mele.

Vă mulțumesc din tot sufletul meu plin cu notițe și vă doresc numai bine sufletelor voastre.

20121020-025410.jpg

” A fost odată un măgar flămând, care avea în apropierea sa două grămezi de fân de mărimi egale și la distante egale față de el. Nehotărât, măgarul privea ba la stânga și vedea o grămadă de fân, privea ba la dreapta și vedea o altă grămadă de fân identică. Cum amândouă îl atrăgeau cu aceeași putere, nu reușea să se decidă pentru nici una din ele. În cele din urmă animalul a murit de foame pentru că nu s-a hotărât să mănânce din nici una dintre cele două grămezi. ”

Fabula se numește ” Măgarul lui Buridan „, Jean Buridan fiind un om de știință ce a trăit undeva în secolul al XIV – lea, însă această fabulă se pare că nu are nici o legătură cu omul de știință, purtându-i numele într-un mod eronat.

De câteva zile mă gândesc obsesiv la schimbarea denumirii blogului și mi-au trecut prin gând o grămadă de ciudățenii și răsfoind pagini de net, nemulțumită că ideile nu se potriveau mai deloc măcar puțin cu mine sau ceea ce scriu pe blog, am dat de MĂGARUL LUI BURIDAN și am urlat (în gând!) de bucurie. Măgarul acesta sunt eu de când mă știu, iar dacă nu mă credeți pe cuvânt, întrebați-mi cunoscuții, întrebați-o pe mama că vă confirmă gratuit!

Nu știu dacă e o trăsătură generală a omului să fie indecis sau m-a nenorocit viața pe mine cu „măgăria” asta. Și de la nehotărârea mea pornesc toate stările reale sau imaginare pe care le trăiesc. De la măgarul ăsta îmi pleacă mie schimbările de pe o zi pe alta și dezgustul pe care îl am față de luarea deciziilor. Pentru că n-aș vrea să pierd ceea ce am, n-aș vrea să se schimbe nimic și faptul că timpul schimbă tot mă torturează subtil.

Știu, nu semănăm, dar sunt chiar EU măgarul (deși, mi-aș fi dorit un feminin). Atras în egală măsură de tot ce mă înconjoară: de ceea ce simt și ceea ce gândesc, de ceea ce vreau și ceea ce trebuie, de ceea ce sunt și ceea ce aș vrea să fiu. Plină de contradicții, nehotărâri, schimbări spontane și sincere, mereu iubind viața, îmi exprim cum pot aici gândurile pe care reușesc să le notez. Așa că nu mă întrebați când citiți vreun text ce-am vrut să zic atunci, pentru că de multe ori, dacă nu-l scriu când „îmi vine”, nu-l mai înțeleg nici eu.

Scriu ce simt sau mă imaginez în anumite situații despre care aud povestindu-se sau care, cumva, are vreo legătură cu mine sau a avut cândva, dacă nu va avea în viitor. Experimentez pe mine, sunt propriul meu cobai și cel mai temut critic îmi este conștiința.

20121020-025145.jpg

Despre mine personal, ar fi multe să vă spun, căci după cum bine se știe, viața unui om nu poate fi descrisă doar în câteva cuvinte și nici nu poate fi analizată pornind de la niște texte scrise atent sau nu, care au fost uitate prin sertare sau, după cum e moda, pe site-uri de tot felul.

Nu cred că are vreo relevanță cine sunt și ce am realizat până acum (deși, sunt sigură că unele persoane vor găsi asta foarte relevant), așa că nu încarc pe nimeni cu detalii despre cum mă văd pe mine însumi sau ce-aș fi vrut să fiu dacă nu eram cine sunt.

Scriu doar pentru că dintotdeauna m-am exprimat mult mai ușor și mai lucid în acest mod. Mă eliberez de gânduri, de senzații, de trăiri lăuntrice, și, de curând, am descoperit că, atunci când pun pe foaie ceea ce în mintea mea îmi apare doar ca niște cuvinte ordonate haotic, totul parcă capătă un sens (cel puțin pentru mine- deși, nici pentru mine întotdeauna).

Scriu pentru că doar așa uit de realitate, îmi creez o lume proprie și mă retrag. Mă retrag ori de câte ori simt nevoia să stau retrasă, departe de tot ceea ce-mi pare a fi realitatea. Pornesc singură pe drumurile șerpuite ale imaginației, mă lovesc de propria-mi conștiință; mă privesc de dinafară, mă critic pe dinăuntru și mă cioplesc pe unde pot.

Nu pretind că am vreun talent, că folosesc vreun stil anume sau că urmăresc altceva decât să-mi descriu gândurile așa cum pot și cum mă ajută limbajul învățat până acum. Nu am intenția să ajung undeva precis din cauza lucrurilor pe care le înșir, dar îmi doresc să pot să trezesc interesul, mai ales, persoanelor care au uitat (sau nici n-au fost interesați vreodată) să citească și altceva decât au fost sau sunt nevoiți.

Așa că, vă rog, nu vă așteptați să găsiți ceva extraordinar pe acest blog. Nu veți găsi decât fragmente din unele gânduri, exprimate mai mult sau mai puțin corect sau interesant. Acest blog e doar o cutiuță unde îmi adun, la un loc, trăiri pe care reușesc să le transpun cumva în cuvinte. Înțeleg că universul meu de exprimare este limitat de limbajul pe care-l stăpânesc și care nu este atât de colorat pe cât mi-aș dori. Însă, continui să citesc și să scriu pentru că îmi place, pentru că mă transpun astfel într-o lume diferită de a mea.
Criticile și sugestiile voastre referitoare la texte sau la aspectul blogului sunt binevenite dacă credeți că merit puțin din timpul pe care îl acordați citind aceste rânduri. Vă mulțumesc și vă mai aștept pe-aici!🙂😀

20121020-025321.jpg


131 Răspunsuri to “Despre blog”

  1. Hi,îmi place blogul tau..îmi plac poezile tale a-și dori sa le distrbui daca imi dai voie ..am o pagina de poezie pe FB se numeste CIOBURI de STELE
    https://www.facebook.com/pages/Cioburi-de-STELE/100867973428612?ref=hl

    Nu știu cum te numesti..nu pot posta poezile așa aiurea fara acordul tău sau fara numele autorului.
    Aștept raspuns pe dangavril750@gmail.com
    Multumesc..

    • Multumesc foarte mult. Rea Sheesha am contul de Facebook ( care, momentan, este dezactivat ). Numele real nu cred că are vreo importanță🙂 Poți distribui, cu precizarea autorului, oriunde vrei tu. Pentru asta le-am și pus pe acest blog, să împart și cu ceilalți nebuniile mele.

      Mulțumesc eu.🙂 O zi frumoasă!

  2. mi se potriveste si mie🙂 iti multumesc

  3. „Nu exista castig fara pierdere”.Eliade,cred,zicea ca atunci cand alegi un drum,pierzi optiunile si posibilitatile pe care le-ai fi avut daca nu alegeai respectivul drum sau daca alegeai un altul.
    Barbat,57 de ani fost alcoolic vreo 25-30 de ani.recordul e aprox. 80 de ore(peste 3 zile si 3 nopti petrecut in acelasi scaun in bar).intrebandu-l cum dracu „ai putut sta in acelasi scaun atata timp?,ca necrozeaza picioarele!”,imi explica cu un aer de savant ca de fapt baia era la parter si el a baut la etaj,deci s-a miscat la 3 ore pana la baie!este al 4 ann consecutiv acum,de cand nu mai bea deloc alcool,salata e mic-dejun,in noiembrie planifica masa de paste,nu mananca carne de porc ca e nesanatoasa,la ora 6 seara e in pat,si de ar fi Iisus in vizita la el.umbla prin munti,da gauri in pomi si le bea sucul primavara.iarna trecuta a mancat un butoi intreg de varza ca a citit undeva ca e buna la nu stiu ce.daca fumezi langa el,incepe sa se dea cu nush ce spray pe nas, ca si astmaticii(n-are astma desi elsustine ca are in faza incipienta),si ti se stinge tigara vazandu-l.e amuzant pt cine il stie dinainte.nimic din ce o realizat nu mai e bun si repeta uneori:ce prost am fost!isi face ferma acuma.si eu imi amintesc cum m- a trimis fratele lui atunci cand si-a batut recordurile de stat in crasma,sa il duc la medic.”hai,voicule,hai sa mergem acasa.”el:”eu de aicea nu ies pana cand or creste ghioceii!”.era luna noiembrie.exemplele cu mine sunt subiective,deci nerelevante.
    Cu trecutul trebuie sa faci pace.pace.altfel,trecutul se intoarce mereu si mereu si nu aduce decat remuscare,regret si nebunie.
    Bonne chance!

    • Incredibila poveste! Foarte adevarat! Cu trecutul trecuie sa faci pace! Dar cum si cand prindem putere, e mai greu de stabilit…

      • A,da,inca ceva cu si despre „neputinta”.
        Nenea de care ziceam…umbla cu una.Casatorita cu un preot.Are 2 fetite acum.Aia,o stoarfa de prima clasa.Era curva,ce mai incolo si incoa’…Nu era dupa bani,efectiv ii placeau masculii.A o chema.Insa el o iubea,probabil.Am intalnit-o o singura data si pot sa spun ca era o companie foarte,foarte placuta.Bine mobilata sus si cu stil.Si ei doi…ma rog,ce fac toti oamenii mari(odata cu lasarea serii,incepe a doua parte a muncii…:d)Si el nu se putea dezlipi de ea.Se jura,isi promitea si nu vreau sa stiu ce era in sufletul sau dupa ce totusi se intalnea cu ea…dar ramanea tot singur.Ea,ii tot promitea ca va divorta de popa.Dar il amana.Stai,sa mearga fata la scoala,stai pana imi caut de lucru,stai pana in toamna,pana in iarna,pana anul viitor,pana…17 ani a durat chestia asta cu zaharelul.La un moment dat el se casatoreste.Fata virgina,cum era obiceiul,”la locu ei”,si totul parea sa se indrepte.A,insa,se duce intr-o seara la el,il cauta si in mai putin de jumatate de ora il face sa lase tot…inca o data…a catea oara?(in popor,ii zice chestiei:”a cadea la femeie”,respectiv „la barbat”)Sotia lui intra in depresie si o si stat un pic la neuro…nu intelegea:”DC???”Nu se certasera,nu nimic,pur si simplu.El,banuise tot timpul ca preotul ii facuse ceva…de nu se putea rupe de ea.Printr-o intamplare ajunge la un preot,ala ii face nu-stiu-ce slujbe si ii zice de fapt ca ea,nu preotul i-a facut „ceva”.Si asa se termina povestea,momentan fiind casatorit,are o fetita si preocupari pentru o viata lunga…Insa povestea cu A a durat 17 ani.17!Anul trecut,lalaindu-ne un pic la telefon,il intreb:”Ce face Aura?Ai mai vazut-o?”Si el:”Las-o dracului!17 ani mi-o mancat din viata!”.Insa o zis-o asa pe un ton,parca ar fi gandit-o de 1000 de ori si astepta prilejul s-o spuna.
        Mike Tyson,dupa ce a revenit pe pamant,zicea ca „in order to be succesfull in my new life,i have to change everything.What i eat,how much i eat,what i do,what i think,how i speak…everything…”
        Sa zici „Stop,in mm!” e intotdeauna greu.Si orice moment ai alege,tot un moment prost ramane.Nu exista moment bun pentru a opri ceva ce iti place,si iti da tremuraturile si senzatiile unei sarituri cu parasuta,si te transforma in ce nici macar nu ai stiut ca poti deveni si iti da nebunia-certitudine ca poti muta muntii si schimba lumea(ca la 17 ani):).Chestii…care nu le mai experimentezi sub nicio forma in viata asta.Insa…nici speranta desarta nu e buna.Pentru ca intr-un tarziu,cand va deveni desert,va fi nasol.Rau.Intotdeauna pare prea ca lucrurile au mers prea departe pentru a putea fi oprite,trebuia nu-stiu-cand,acuma e asa tarziu…lalala…timpul trece…tic-tac-tic-tac…pe nesimtite…viata ii scurta.
        Eu personal,ma aflu facand si sucind lucrurile uneori doar pentru a termina mai repede cu cateva secunde.E interesant ca doar la chestiile marunte,unde e vorba de secunde,maxim 1 minut.Is prea tanar pentru a avea angoase din astea(cine ma mai ia de barbat cu asa ceva?uh?:))),incerc sa le elimin.
        Dar remuscari si regrete se numesc.Constientizarea faptului ca am pierdut atata timp…ma obliga sa imi storc creierii gandindu-ma cum as putea folosi restul ramas in mod adecvat.In asteptarea pacii totale,cobor Dumnezeii,zei,sfinti,parinti,rude si tot ce imi debiteaza creierul pe ala care ma scoate din sarite si imi iroseste timpul.Rareori si pumni.
        Nu ma intelegeti gresit,domnisoara.Va rog!Eu nu dau lectii,as fi un demagog sa spun asta.Fie si doar pentru faptul ca probabil sunt mai tanar ca si dumneavoastra si asta inseamna mai neexperimentat.Am scris aci ce mi-am adus aminte pe moment.Daca veti gasi ceva bun de luat,e bine,daca nu,nu.Sunt genul de situatii care oricum s-ar rezolva,nu ar fi bine.Impacare-prea multa sovaiala,intotdeauna va ramane acea incertitudine si daca celalalt ar aduce cerul pe pamant,ca „dc ti-a luat atat sa te hotarasti?”.Taiat cordonul ombilical-chestie care provoaca o rana …sora cu moartea.A 17-a roata la caruta-stima de sine nula,autoaprecierea tinde spre minus,niciodata nu iti vei gasi locul si vei ajunge sa iti pui intrebari cel putin ciudate despre viata.
        Ps:daca va povestesc,domnisoara,ca mi-am facut rani intentionat pe corp uneori si dupa aia urlam uitandu-ma in oglinda,m-ati crede?daca v-as spune ca a trebuit sa schimb orasul,prietenii,locul de munca,am abandonat studiile si in general orice maruntis care mi-ar fi putut aduce aminte de ea,m-ati crede?
        Ps2:mai primesc uneori mesaje…(aici iar mi-am dres glasul) si primul impuls ii sa raspund,gandindu-ma:”daca s-o schimbat ceva?daca amu ii sansa ta?”si ma cuprinde febra aia,nerabdarea,pfuaaa…ii greu sa rezist tentatiei.Foarte greu.Insa ma gandesc apoi ca sparg atata abstinenta,atata timp,printr-un mesaj.Ca sa rezist,am nevoie de autoreconfirmare.E ca la alcoolicii anonimi:Salut!,ma numesc Zorel si au trecut 290 de zile,21 de ore si daca rezist si minutul curent,o sa se faca si 25 de minute de cand…n-am contactat-o.

      • Cred ca totul depinde de felul in care privim lucrurile. Eu nu consider un astfel de timp, timp pierdut. Faptul ca el a acceptat intr-un fel sau altul 17 ani prezenta ei, undeva in inconstientul lui, vroia asta si nu putea sa isi recunoasca sieși că vrea. Pt ca de multe ori ne stam singuri in cale cu prejudecati, frici, frustrari si idei care ne impiedica sa fim asa cum suntem si cum simtim. Cred ca regretul de genul „timp pierdut” are loc doar din frustrarea ca nu a fost asa cum a vrut el. Pt ca in final, legatura dintre ei a fost mai mare dacat parerile lui despre cum ar trebui sa fie ceva. E stupid sa regreti ceva ce tu singur alegi, dand vina pe celalalt ca nu corespunde cu ce vrei, cand vrei, cat vrei. Dar e pur omenesc. Iubirea il pune intotdeauna pe celalalt mai presus si bine face. Asa invatam niste lucruri esentiale despre cine suntem cu adevarat, in masura in care avem capacitate mai mare de a intelege lucrurile. Doar ca..apoi, cand nu ne convine ceva, uitam si regretam si ceea ce a fost frumos… In minte. In suflet, nu regretam nimic, dar suntem prea mandri sa recunoastem asta. In definitiv, lucrurile sunt simple: iubirea e mai presus de noi si daca putem sa intelegem asta si sa traim in armonie cu ideea asta, indiferent cat de mult simtim ca ne zdrobeste, eu cred ca descoperim lucruri extraordinare despre noi, despre viata, despre iubire. Daca nu reusim sa facem asta si ne punem impotriva a ceea ce suntem…Ne complicam viata inutil cu propria noastra minte si nimeni nu e vinovat de asta…

  4. Foarte frumos spus totul….Cum se numeste muzica…se contopesc toate …bine !

  5. spor la scris🙂

  6. esti o frumoasa si o iubire!

  7. Pai,exact.Nu s-a dezlipit de ea pentru ca o vroia.Ea ii promitea.El avea o speranta oarba ca vor fi.In momentul un care realizeaza ca nu va fi nimic ,regreta prezumtia de buna-credinta pe care i-a acordat-o.Mi se pare normal.Adica faci eforturi 15 ani pentru a-ti construi un viitor mai bun si dupa 15 ani,afli ca e imposibil.Ca nu se poate.Nu regreti timpul ala?Totusi,daca ai fi stiut,il puteai investi in altceva.Puteai sa construiesti altceva.Nu inteleg separatia asta intre adoratie si obiectul adorat.

  8. […] Despre blog […]

  9. Scrii real și adevăr. Î-mi place ceea ce scrii și să știi, că te voi cita, cu permisiune ta, la trainingurile mele. Mult succes și inspirație!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

Cartea cu desene

Un loc in care am stins deznadejdea si am aprins speranta! Un loc cu praf de vise implinite!

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Mâine vine iar...

Ia-ti cafeaua si hai sa stam la o poveste!

Eliza C. Dan

Feelings

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Foreign Policy

the Global Magazine of News and Ideas

Fâlfâiri de anonim

Când pun creionul jos, gândul scrie - dar oare când voi pune gândul jos, cine va scrie?

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Stan Moldova

Life is a dream!

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Mozaic profan

Fa ce simti si iubeste la infinit

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

%d blogeri au apreciat asta: