Despre blog

Inițial, denumirea „eu, măgarul lui Buridan”, mi s-a părut cea mai potrivită pentru descrierea acestui blog. Recent, m-am tot gândit la schimbarea denumirii pentru că am început să postez și texte, poezii, citate, cuvinte care nu-mi aparțin dar care îmi plac foarte mult, mă determină să stăruiesc în gândire și simțire asupra lor și aș vrea să nu le uit.

Așadar, am hotărât să folosesc cuvântul „notițe”, fiindcă sunt fragmente în care încerc fie să exprim eu ceva, fie să redau ideile altor oameni pe care nu aș vrea să le pierd din vedere.

Sintagma „în sufletul meu” am dorit să arate că aceste cuvinte pe care le „scriu” aici, au intrat cumva în sufletul meu. Poeziile nemuritoare, melodiile de pe pagina „Ecouri dintr-o altă lume”, citatele și cuvintele pe care le aud în jur sau pe care le citesc, toate au ajuns cumva în sufletul meu și încerc să le păstrez acolo.

Apoi îmi sare în ajutor și viața care îmi dă ocazia să mă bucur de anumite trăiri pe care, uneori le exprim în poezii sau povestiri scurte, deci acestea ajung să fie tot un fel de notițe ( de data aceasta personale ) ale unor sentimente sau idei pe care le-am avut la un moment dat.

Aș vrea să se înțeleagă și faptul că notițele nu aparțin unui anumit domeniu. Blogul pe care vă aflați nu este nici religios, nici poetic, nici unul cu citate, nici unul în care îmi povestesc viața personală, ci include câte puțin din toate acestea și din orice altceva îmi atrage atenția în așa măsură încât să îmi doresc să îl păstrez pe acest blog și implicit, în suflet.

Desigur, sufletul omului e mare ( oricât de mic ne pare uneori ) și nu voi putea nota aici toate câte le-am cuprins în suflet de-a lungul anilor și câte au rămas acolo ( și câte vor mai fi! ).

Pe lângă oamenii pe care i-am întâlnit, pe lângă sentimentele pe care le-am trăit, pe lângă tot ce se petrece în jurul meu și cu mine ajungând să fie parte din ceea ce sunt ( sau devin ), aici, pe blog, reușesc să notez doar câteva cuvinte, pe care, cu această ocazie, le împărtășesc, și cu cei care îmi urmează blogul și pot citi postările mele.

Vă mulțumesc din tot sufletul meu plin cu notițe și vă doresc numai bine sufletelor voastre.

” A fost odată un măgar flămând, care avea în apropierea sa două grămezi de fân de mărimi egale și la distante egale față de el. Nehotărât, măgarul privea ba la stânga și vedea o grămadă de fân, privea ba la dreapta și vedea o altă grămadă de fân identică. Cum amândouă îl atrăgeau cu aceeași putere, nu reușea să se decidă pentru nici una din ele. În cele din urmă animalul a murit de foame pentru că nu s-a hotărât să mănânce din nici una dintre cele două grămezi. ”

Fabula se numește ” Măgarul lui Buridan „, Jean Buridan fiind un om de știință ce a trăit undeva în secolul al XIV – lea, însă această fabulă se pare că nu are nici o legătură cu omul de știință, purtându-i numele într-un mod eronat.

De câteva zile mă gândesc obsesiv la schimbarea denumirii blogului și mi-au trecut prin gând o grămadă de ciudățenii și răsfoind pagini de net, nemulțumită că ideile nu se potriveau mai deloc măcar puțin cu mine sau ceea ce scriu pe blog, am dat de MĂGARUL LUI BURIDAN și am urlat (în gând!) de bucurie. Măgarul acesta sunt eu de când mă știu, iar dacă nu mă credeți pe cuvânt, întrebați-mi cunoscuții, întrebați-o pe mama că vă confirmă gratuit!

Nu știu dacă e o trăsătură generală a omului să fie indecis sau m-a nenorocit viața pe mine cu „măgăria” asta. Și de la nehotărârea mea pornesc toate stările reale sau imaginare pe care le trăiesc. De la măgarul ăsta îmi pleacă mie schimbările de pe o zi pe alta și dezgustul pe care îl am față de luarea deciziilor. Pentru că n-aș vrea să pierd ceea ce am, n-aș vrea să se schimbe nimic și faptul că timpul schimbă tot mă torturează subtil.

Știu, nu semănăm, dar sunt chiar EU măgarul (deși, mi-aș fi dorit un feminin). Atras în egală măsură de tot ce mă înconjoară: de ceea ce simt și ceea ce gândesc, de ceea ce vreau și ceea ce trebuie, de ceea ce sunt și ceea ce aș vrea să fiu. Plină de contradicții, nehotărâri, schimbări spontane și sincere, mereu iubind viața, îmi exprim cum pot aici gândurile pe care reușesc să le notez. Așa că nu mă întrebați când citiți vreun text ce-am vrut să zic atunci, pentru că de multe ori, dacă nu-l scriu când „îmi vine”, nu-l mai înțeleg nici eu.

Scriu ce simt sau mă imaginez în anumite situații despre care aud povestindu-se sau care, cumva, are vreo legătură cu mine sau a avut cândva, dacă nu va avea în viitor. Experimentez pe mine, sunt propriul meu cobai și cel mai temut critic îmi este conștiința.

Despre mine personal, ar fi multe să vă spun, căci după cum bine se știe, viața unui om nu poate fi descrisă doar în câteva cuvinte și nici nu poate fi analizată pornind de la niște texte scrise atent sau nu, care au fost uitate prin sertare sau, după cum e moda, pe site-uri de tot felul.

Nu cred că are vreo relevanță cine sunt și ce am realizat până acum (deși, sunt sigură că unele persoane vor găsi asta foarte relevant), așa că nu încarc pe nimeni cu detalii despre cum mă văd pe mine însumi sau ce-aș fi vrut să fiu dacă nu eram cine sunt.

Scriu doar pentru că dintotdeauna m-am exprimat mult mai ușor și mai lucid în acest mod. Mă eliberez de gânduri, de senzații, de trăiri lăuntrice, și, de curând, am descoperit că, atunci când pun pe foaie ceea ce în mintea mea îmi apare doar ca niște cuvinte ordonate haotic, totul parcă capătă un sens (cel puțin pentru mine- deși, nici pentru mine întotdeauna).

Scriu pentru că doar așa uit de realitate, îmi creez o lume proprie și mă retrag. Mă retrag ori de câte ori simt nevoia să stau retrasă, departe de tot ceea ce-mi pare a fi realitatea. Pornesc singură pe drumurile șerpuite ale imaginației, mă lovesc de propria-mi conștiință; mă privesc de dinafară, mă critic pe dinăuntru și mă cioplesc pe unde pot.

Nu pretind că am vreun talent, că folosesc vreun stil anume sau că urmăresc altceva decât să-mi descriu gândurile așa cum pot și cum mă ajută limbajul învățat până acum. Nu am intenția să ajung undeva precis din cauza lucrurilor pe care le înșir, dar îmi doresc să pot să trezesc interesul, mai ales, persoanelor care au uitat (sau nici n-au fost interesați vreodată) să citească și altceva decât au fost sau sunt nevoiți.

Așa că, vă rog, nu vă așteptați să găsiți ceva extraordinar pe acest blog. Nu veți găsi decât fragmente din unele gânduri, exprimate mai mult sau mai puțin corect sau interesant. Acest blog e doar o cutiuță unde îmi adun, la un loc, trăiri pe care reușesc să le transpun cumva în cuvinte. Înțeleg că universul meu de exprimare este limitat de limbajul pe care-l stăpânesc și care nu este atât de colorat pe cât mi-aș dori. Însă, continui să citesc și să scriu pentru că îmi place, pentru că mă transpun astfel într-o lume diferită de a mea.
Criticile și sugestiile voastre referitoare la texte sau la aspectul blogului sunt binevenite dacă credeți că merit puțin din timpul pe care îl acordați citind aceste rânduri. Vă mulțumesc și vă mai aștept pe-aici! 🙂 😀