pain

Trebuie să crezi că, așa cum răul se întoarce 

pe drumul celor care-l fac, 
tot așa și binele 

se întoarce 

pe drumul celor care tac…
Și durerea poate fi

un punct de sprijin…
a mea

ești tu.

David Talley Photography – the pain of growth

fereastra

sufletul meu

e o casă pustie…

din când în când

imaginea ta trece

să mai închidă

 câte-un geam…

ce nu pot să-ți spun, scriu

Dragă prietene, 

m-ai întrebat, într-o zi(îmi amintesc exact când) ce-am învățat de la tine. A fost, poate, cea mai personală întrebare pe care mi-ai pus-o. Nu-mi amintesc de câte ori m-ai întrebat cum mă simt sau ce-mi doresc…Dar nu despre mine scriu acum. Ci despre tine. Despre omul care ești tu. Despre puterea pe care o ai în tine și despre tot ce m-ai învățat, fără să știi că o faci.

Știu că-ți vei aminti cine ești cu adevărat. Așa cum tu mi-ai amintit cine sunt, într-un mod paradoxal, fără să-mi fii alături. Nu mi-am dorit nimic și pe nimeni așa cum te-am dorit pe tine. Iar tu nu m-ai văzut. Și, cumva, în toată realitatea aia, în toată durerea aia, a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat…

Nu știu cum treci tu peste lucrurile grele din viața ta. Nu te cunosc, dar simt că suntem unu și același. Așa că am să-ți spun cum am trecut eu. În cele mai singure și disperate momente, pe care toți cei cu Dumnezeu sau fără le avem, mi-am amintit foarte multe momente fericite din copilărie. Lucruri pe care le uitasem de mulți ani și despre care nu mai știam nimic. Asta și pentru că, mă întrebam constant „Ce-am fost eu înainte de tine?” „Cum am putut trăi înainte?”. Era metoda mea de consolare. Închideam ochii și, fără să vreau, creierul meu proiecta imagini, își amintea mirosuri, sunete și cuvinte de mult uitate. E fascinant cum subconștientul îți vine în ajutor atunci când te lași ajutat! 

Așa, mi-am amintit că, înainte de toate, am fost liberă. Libertatea aia pe care o ai când ești copil, care seamănă de multe ori cu egoismul. Libertatea de a face ce te bucură cu adevărat, de a nu te juca cu copiii care nu-ți plac, de a pleca pur și simplu din locul în care nu ești bine…Acea ușurință cu care puteai fi sincer cu tine fără să te doară…Libertatea aia în care, cu excepția dorului de mamă pe care cred că-l purtăm în ADN, nu mă raportam la nimeni ca să-mi definesc fericirea. Nu eram decât eu și imensitatea cerului… și pământul pe care alergam…

În afară de tatăl meu, nu mai întâlnisem un om așa puternic ca și tine. Și mi-ai transmis toată măreția ta, toată forța și seninătatea pe care o regăseam în ochii tăi, în diminețile în care mă lăsai să fiu lângă tine. 

Nu mi-am imaginat că poți să fii trist vreodată… deși m-am întrebat de multe ori dacă și tu te simți la fel ca și mine. Mă rugam să nu simți și tu…Mă întrebam dacă te simți singur? Dacă ți-o fi foame? Dacă ți-e dor? Încercam să-mi imaginez cum aș avea grijă de tine dacă ai fi fost bolnav?… Nu cred că am avut curaj să te întreb vreodată stând în fața ta. Nu mi-am putut imagina la fel cum nu ne putem imagina când eram copii că părinții noștri se tem de aceleași lucruri ca și noi. Ba chiar de mai multe lucruri uneori…

Îți scriu, cu gândul că, poate, măcar un cuvânt de-al meu să-ți amintească cine ești. Deși, nu sunt sigură că am ales cele mai potrivite rânduri…

Te rog, să nu mai uiți, oricât de mult vei mai iubi, că iubirea te va ridica de jos, nu te va călca în picioare…Că te vei simți apreciat, deosebit, puternic și curajos. Și că orice nu seamănă cu sentimentele astea, e doar o urmă palidă a ceea ce unii înțeleg prin iubire. Tu ești mai mult de atât! 

Te rog, deasemenea, să nu uiți că, cu toate că, iubirea te va ocroti și te va umple, nimic din tot ce-i lumesc nu durează. Așa că, nu căuta siguranță, jurăminte și legământ veșnic. Caută să simți! Să simți până înnebunești! Să simți cu tot ce ești că acolo trebuie să fii și că ăla e drumul tău cu adevărat! Caută să trăiești din plin tot ce-ți bucură sufletul!

Tu m-ai învățat că doar eu îmi cunosc drumul și că doar în mine pot găsi putere…Amintește-ți!… 

Aș vrea, măcar pentru o clipă, să poți să te vezi prin ochii mei. Căci sunt fără putere orice cuvinte aș găsi…

Nu ești singur! Să nu uiți!…

poem

pot să scriu despre orice,

dar nu mai pot scrie despre tine…

nu pot să mai vorbesc despre ce simt

pentru tine…
nu m-ar crede nimeni!…
și m-aș întoarce din nou

în aceeași singurătate amară și profundă…

acolo unde sunt doar eu

fără tine…
tu, cel care-ai fost mereu într-altă parte!…
n-ar crede nimeni…
se întâmplă uneori

ca și adevărul să tacă…

deși e peste tot…
dar, nu, n-ar crede nimeni!…
Și e mai bine să rămân doar eu cu mine…

nimic mai mult

din când în când,
numele tău

încă mai are ecou 

în mintea mea…
n-am șters nici 

poza ta 

din telefon…

…te regăsesc…
…din când în când…
și…

am curaj să recunosc

că,

uneori,

doar uneori…

…mi-e dor.
dor 

și…nimic mai mult.

cer

mă simțeam mai vie singură..

nu mai am nimic de oferit. 

 

Premoniție

am să te iubesc

nebunește

până când ultima răsuflare

îmi va aminti

cât de greu

mi-am purtat sufletul

din care n-ai plecat niciodată.

am să te iubesc

cu tot cu nevasta ta, 

cu tot cu copii tăi frumoși,

cu tot cu mama ta cea dragă,

fără să-mi doresc ceva mai mult,

decât să poți iubi la fel…

ca să-nțelegi 

că nu e altă cale să iubești…

decât nebunește.
  

Ce fel de extensii de potrivesc părului meu?

Sursă: Ce fel de extensii de potrivesc părului meu?

Un nou blog https://extensiideparrea.wordpress.com/

Daca sunteti interesate de extensiile de par, accesati cu incredere noul meu blog despre extensiile de par Extensii de păr by Rea si veti afla tot ce vreti sa stiti!

 

🙂 🙂

Vând extensii de păr

Dacă tot am acest blog, am zis să profit de ocazie și să pun și aici un anunț! 
Intrați pe https://www.facebook.com/extensiideparrea/
Și veți vedea despre ce e vorba! Mulțumesc 

 

iluzie

mi-e atât de dor

de brațul tău

ce nu amorțește 

niciodată!

n-ai să știi

niciodată…

am învățat demult 

să trăiesc 

cu tine

doar în suflet.

 

când Dumnezeu răspunde

în nopțile târzii

când Te chemam

nu-mi răspundeai 

și uneori,

doar uneori,

credeam că m-ai uitat.

când te rugam să-mi spui

cumva, oricum,

dacă e drumul bun,

Tu m-ai lăsat plângând…
credeam că ai plecat , 

dar, Doamne, 

cât de frumos m-ai așezat

în lumea Ta!

cât de frumos aveai grijă 

de visele mele!

cât de aproape m-erai!
Acum că ai răspuns

durerii mele, 

Te văd zâmbind

precum un Tată 

care-mi știe drumul!
acum Te văd,

Te simt;

crezând în Tine,

mi-ai răspuns 

când îmi era mai greu. 
când Tu, Doamne, 
l-ai adus în viața mea,

m-ai bucurat ca pe-un copil.

tot, Tu, Doamne,

l-ai luat ca să-mi redai

bucuria de a trăi.
Azi, nu mă mai simt singură,

uitată,

rănită, 

mințită, 

nepotrivită…

căci Tu mi-ai răspuns

zâmbind

și m-ai ridicat

deasupra durerii.
M-ai vindecat

și-Ți mulțumesc

că nu m-ai părăsit!🙏❤️

Bartolomeu Anania(predică): „Omul aștepta un om. Și dacă n-a venit omul, a venit Dumnezeu!”🙏
  

  

iertare – de Alexandru Macedonski

Iertare! Sunt ca orice om

M-am îndoit de-a Ta putere,

Am râs de sfintele mistere

Ce sunt în fiecare-atom…
Iertare! Sunt ca orice om.

Sunt ticălosul peste care

Dacă se lasă o-ntristare

De toţi se crede prigonit,

Dar, Doamne, nu m-ai părăsit…
Sunt om ca orice om — iertare.
  

în

„- nu știu să-ți spun în vorbe câtă tristețe am adunat în suflet în ultimii ani. Îți spun doar că nu mai am loc unde s-o pun, nu mai am loc de ea…Nu mă am decât pe mine. Din când în când, atunci când închid ochii și reușesc să nu simt nimic, mai visez la ziua în care tristețea asta va fi doar o amintire îndepărtată căreia îi voi găsi vreun sens bun gândindu-mă înapoi. Dar am rămas la fel de naivă și încrezătoare…Nu m-au învins. Visez la fel de frumos!”

solubilă

Nu sunt altceva decât

o lacrimă

pe-o floare.

 
Mă topesc de fiecare dată

când soarele apare. 

 

O picătură sunt

Și noaptea mă ține curată.

te iubesc, deci nimeni nu a fost, nu este și nici nu va mai fi ca tine…

Te iubesc în ciuda greșelilor tale din trecut, prezent sau viitor și mai ales pentru calitățile pe care nici tu nu știi că le ai… Te iubesc și nu înțeleg cum e posibil să existe în lume atât de multe alte lucruri mult mai importante decât faptul că eu te iubesc pe tine… Te iubesc […]

https://reasheeshablog.wordpress.com/2013/06/05/te-iubesc-deci-nimeni-nu-a-fost-nu-este-si-nici-nu-va-mai-fi-ca-tine/

Blogul a devenit carte – Un vis devenit realitate!

Cu ocazia zilei mele de naștere care a avut loc vineri, 09.10., am avut parte de o surpriză: un prieten mi-a transformat postările de pe blog într-o carte cu 390de pagini!

Un vis devenit realitate!

Mulțumesc❤️🙏

   
    
   

Dincolo

când vei ajunge

cu orgoliul și principiile 

până la capăt

 vei regăsi acolo 

ce simți pentru mine

și timp

pe care nu-l mai

ai.
  

Nu plâng

Au fost nopți în care

Singurătatea m-a găsit plângând
Nopți în care nu aveam pe nimeni

Și nimeni nu știa 
Că sunt

nopți în care 

Dumnezeu 

îmi adună sufletul de pe jos,

îl sărută 

și apoi 

îl lipește la loc

Că sunt 

și nopți în care

Mă îmbrățisez singură de dor…
(Dor de iubire,

Dor de un suflet aproape,

Dor de mine,

Dor de alinare)

Nu plâng decât de dor,

de drag,

de tot ce trece,

și de 

singurătate.

Nu plâng decât atunci 

când Dumnezeu 

îmi atinge

rănile

și le transformă-n viață.

Nu plâng decât ca să-L

păstrez în suflet;

să mă îndrept spre 

El.

  

Rugăciune

Rămâi cu mine, Doamne! În ceasurile-n care nu pot vorbi, nu pot dormi, nu pot uita, nu pot chema, nu pot nici asculta…
Rămâi cu mine, Doamne! Când n-am pe nimeni să mă audă. Când am curaj să spun o vorbă bună. Și când mă doare. Și când aștept….Când plâng. Când cred că am dreptate…
Rămâi cu mine, Doamne! Nu mă întări decât în îndurare. Dă-mi lacrimile Tale… să plâng din cauza lumii. Să plâng că am greșit. Să plâng că mi-au greșit. Să plâng că m-au iertat. Să plâng că i-am mințit. Să plâng că nu mai pot. Să plâng că n-am copii. Să plâng că timpul trece. Să plâng când e frumos, să plâng când alții plâng…
Rămâi cu mine, Doamne! Să cred și când mă mint. Să fiu când ei nu sunt. Să iert când ei nu iartă. Să ador când mă ignoră. Să-i văd când nu exist. Să dau când nu primesc. Să nu rănesc când doare. Să nu strivesc că-s mare. Să nu mă schimb de teamă. Să nu mă pierd de Tine…Să nu mă pierd pe mine! 

 

Azi

Viața mea a devenit așa cum mi-am dorit să fie abia atunci când am înțeles un lucru: că timpul meu e prețios. Că timpul meu e limitat, iar asta îl face extrem de prețios. E singurul dar pe care-l am pe lumea asta. De fapt, viața mea înseamnă timp. Timpul pe care eu îl am pe lumea asta.
Cred că sufletul e nemuritor. Cred că se va întoarce într-un Întreg atunci când voi pleca de aici. Cred că mă voi întoarce Acasă cândva. Cu toate astea, știu că nu sunt nemuritoare, eu, aici. Am un timp prestabilit, destinat mie. Asta nu înseamnă că mă mai tem de timp sau de plecare. Mă pregătesc în fiecare zi să mă întorc Acasă. Cum? Prețuind timpul de aici. Cum? Făcând doar ceea ce îmi face bine.
Azi nu mai am timp de oameni care vorbesc mult și nu spun nimic. Nu mai am timp să leg prietenii „de plictiseală” sau din „singurătate”. Pentru că azi nu mă mai plictisesc și nici nu mă mai simt singură.
Nu mai am timp de bârfe, de pălăvrăgeli, de prieteni care nu-și văd de viața lor. De oameni goi și superficiali. N-am timp să ascult tâmpenii. Pentru că azi, stau doar lângă cei ce-mi sunt model în viață. Și cresc sufletește lângă ei, cu fiecare zi ce trece. Tot azi, știu sigur că e important să-ți alegi oamenii din jur cu grijă. 
Azi nu mai am timp de pierdut cu relații care nu duc niciunde. Care nu construiesc nimic, care nu apropie, care nu mă ajută să cresc. Pentru că azi, nu simt nevoia să fiu cu cineva doar ca să fiu. Azi știu că sunt arhitectul propriei mele fericiri. 
Azi, nu mai am timp să fac ce am făcut acum 10 ani. Nu mai am timp să ies doar ca să nu stau acasă, că e sâmbătă sau că toată lumea iese. Orice noapte nedormită îmi pare lipsă de respect față de mine însumi, orice lucru care nu mă reprezintă îmi pare pierdere de timp. N-am timp de cluburi, petreceri, întâlniri. Nu mă mai distrez ca la 20 de ani. Oricine nu poate înțelege asta, nu mă mai afectează. Pentru că azi, nu mă mai opresc din drum. Azi știu ceva ce atunci nu știam: că timpul contează. 
Azi, mă bucur de anii pe care-i am și de faptul că am lăsat în urmă oameni pe care-i știam de nimic, că am schimbat obiceiuri proaste cu altele bune, sănătoase și reale. Am învățat să aleg ceea ce îmi face bine și să mă feresc de lucruri inutile. Pentru că azi, timpul meu valorează mai mult ca niciodată.
Azi, fiecare lucru care mă reprezintă, mă bucură. Fiecare pas e cu gândul că poate fi ultimul. Fiecare frunză ce zboară pe mijlocul drumului poate fi ultima imagine pe care o văd. Fiecare strop de ploaie poate fi ultimul pe care-l simt. Fiecare mișcare pe care o experimentez nu se va repeta altădată. Fiecare clipă pe care o trăiesc, nu se mai întoarce. Pentru că azi, timpul meu înseamnă tot ce am mai scump. 
Azi mă respect, mă iubesc, nu port resentimente, nu sufăr că nu-s înțeleasă, nu simt singurătate, nu pierd timp. Azi am curaj, pretenții și nu mă tem să trăiesc așa cum gândesc. Azi știu că tot ce fac, fac pentru mine. Simt, cu fiecare zi, cum adaug lucruri bune și le înlătur pe cele fără de folos. Mă limitez la liniște, oameni adevărați, respect, încredere și bun simț. Mă limitez strict la ce e important pentru mine și cei dragi. 

Azi, nu mai scriu sau vorbesc despre lucruri pe care le-aș face. Azi scriu și vorbesc despre lucruri pe care le fac. 

Pentru că azi, timpul meu e tot ce am mai scump.

  

Nimeni nu știe

ce-i în sufletul tău… 

 

Ce fericire!

Dumnezeu te-a trimis

pe pământ

să mă vindeci!..

Tu, suflet blând, ce mă privești 

și mă cuprinzi în brațe!

Tu nu mă lași să cad, mă ții mereu de mână…

Ce simplu e cu tine 

totul!…

Ce liniște!…ce libertate!…

Ce fericire!… 

 

Rămâi cu sufletul tău!

Sunt oameni care te privesc pentru prima dată și îți citesc sufletul din priviri. Cu ei totul e simplu, natural. Sunt cei care nu se feresc să îți ofere și nu se gândesc dacă meriți sau nu. Lângă ei poți fi tu, lângă ei nu te simți judecat, nu simți că ți-ar lipsi ceva…Lângă ei, te simți apreciat mai mult decât trebuie. Nu caută la tine ce nu ai. Te vor așa cum ești, și te vor din tot sufletul. Nu prin ce spun, ci prin ce fac. Te vor în viața lor acum și până la sfârșit, oricum ai fi, orice ai spune, orice s-ar întâmpla. Sunt cei care nu se tem să-ți fie aproape și nici nu te opresc ca să îi ții de mână. Sunt cei te iubesc pentru ceea ce ești și nu vor să pierdă nici o clipă fără tine. Sunt cei realiști, pentru care viața trece iar timpul e prea scurt atunci când iubesc. Nu le ajunge niciodată timpul pentru a iubi și pentru a oferi. Sunt cei care nu așteaptă, nu se îndoiesc și care trăiesc clipa alături de tine. Aceia care fac lucrurile să se întâmple și pentru care nici o decizie nu e dificilă când vine din suflet.

Sunt cei care te învață cum să fii liber lângă cineva…Sunt cei care te învață iubirea activă, nu cea din povești. 

Apoi, sunt oameni cărora oricât le-ai vorbi despre tine, nu pot să înțeleagă dincolo de ceea ce sunt ei. Oameni care te secătuiesc cu teorii, cu frici, cu așteptarea lor. Aceia care nu te vor iubi niciodată mai departe de egoismul și orgoliul lor. Cei care spun lucruri doar ca să te țină lângă ei, dar nu fac nimic să schimbe ceva în bine. Cei pentru care ceea ce simți tu nu e mai important decât ideile lor. Cei care cred că vor trăi veșnic și că toate se vor aranja de la sine, nefiind nevoie să se implice în vreun fel. Sunt cei care te învață despre distanță, lipsă de comunicare, lipsă de interes, egoism, indiferență, pierdere de timp și muuultă singurătate. Aceia lângă care nu se întâmplă niciodată nimic și nu poți decât să visezi și să pierzi părți din tine. Aceia care te vor aprecia doar atunci când nu vei mai fi.

Rămâi lângă cei care te bucură, Adina! Stai acolo unde iubirea e simplă și se simte de aproape. Acolo unde nu te simți niciodată singură, unde ești privită cu drag și fericirea ta contează. Acolo unde poți construi. Acolo unde visele tale pot să devină realitate. Acolo unde ai cu cine să le trăiești!

❤️🙏❤️

Totul are un rost

Azi, mi-am amintit de mine…de cine sunt și ce mă face fericită cu adevărat. Am deschis o bere și m-am uitat pe Facebook-ul unui om pe care l-am iubit și mi-a fost drag. L-am văzut fericit, îndrăgostit și liniștit. Am zâmbit cu bucurie. E un om care m-a făcut să zâmbesc doar gândindu-mă la el, un om care m-a văzut așa cum sunt. Sufletist și sincer – două cuvinte care îmi trec prin minte când îmi amintesc numele lui. A avut mai multe relații. N-au mers, dar acum pare, în sfârșit, fericit.

Apoi m-am gândit la mine. Ce-am făcut în ultimii 3 ani de când m-am îndrăgostit de altcineva. De cineva care credeam că e jumătatea mea. Credeam că va fi omul cu care voi împărți bune și rele. Că s-au dus nopțile mele de singurătate. Că l-am găsit…Nu m-am temut niciodată să renunț la mine când am iubit, așa că n-am putut să-i înțeleg teama de implicare și responsabilitate. Nici până în ziua de azi n-am înțeles ce fel de iubire te lasă singur sau te împinge în brațele altcuiva. 

Aș putea să scriu o carte bună despre tot ce-am simțit în anii ăștia. Sunt sigură că s-ar regăsi mulți în rândurile mele. Am iubit frumos, am iubit cu disperare și dor, cu tristețe și durere…cu vise de copil. Dar n-am putut să mă conving că iubirea înseamnă singurătate și tăcere. N-am putut nicicum. Aș fi vrut. De dragul lui, aș fi vrut să pot să cred că „Fă ce vrei!” înseamnă „Nu pleca!”…Aș fi vrut să ajung să cred că bărbații când iubesc nu au timp să te vadă decât o dată pe lună. Aș fi vrut să ajung să cred că o femeie trebuie să accepte orice atunci când iubește și că fericirea înseamnă să îl primești oricând și în rest, să te descurci singură. Dar n-am putut nicicum. Nu știu dacă inteligența mea m-a împiedicat să cred în toate astea sau faptul că am avut un exemplu viu a ceea ce înseamnă iubire, în părinții mei. Unii ar spune că au fost alte vremuri. Nu cred în vremuri. Cred în oameni care sunt sinceri și sunt capabili să le pese de alții. 

Postare asta nu e tristă, deși o parte din mine este așa. Postarea asta îmi va aminti cândva cum am trecut peste o perioadă grea din viața mea, fără să uit ce mi-am dorit dintotdeauna: o familie. Un bărbat prezent în viața mea. Nu perfect, nu renumit, nu musculos, nu înalt sau slab. Un bărbat care știe ce vrea. 

Nu condamn pe nimeni. Nu am putut iubi pe oricine și nu cred că lucrurile astea se fac cu forța. Dar cred că atunci când îți pasă de cel de lângă tine și-i spui că-l iubești, lucrurile astea se văd în ceea ce faci. Iar ceea ce faci nu-l poate face nefericit. Nu cred că poți sta departe de oamenii pe care-i iubești cu adevărat. Te stingi. Pentru mine legătura cu Dumnezeu a trecut mereu prin oameni, niciodată n-a existat în afara lor. Nu-L văd pe Dumnezeu în nici o biserică cum îl văd între doi oameni care se iubesc sincer și se privesc cu drag…cum Îl văd într-o familie în care există respect…Mă bucură să văd că iubiții se împacă, se căsătoresc, au copii! E ceva special în privirile lor, e ceva frumos și dumnezeiesc. 

În fine, uitându-mă la pozele celui drag, m-am gândit, de ce eu în toată perioada asta am fost așa? De ce m-am resemnat? De ce m-am obișnuit cu răul? De ce am ridicat în slăvi o persoană pentru care nu am existat decât când avea chef? 

Și mi-am răspuns: am încetat să mai caut! M-am oprit unde nu trebuia. M-am oprit undeva unde nu sunt primită. Am rămas pe drumuri, căci n-am fost primită la ușa la care am bătut!(Și-am tot bătut – mai presus de orgoliul meu!). Am uitat cum e să mă pot baza pe cineva, am uitat cum e să adorm cu cineva în brațe, am uitat cum e să mă simt în siguranță. Am uitat multe lucruri frumoase care știu sigur că sunt posibile, pentru că le-am trăit cândva! N-aș fi făcut diferența dacă nu m-ar fi iubit niște oameni frumoși. Am avut 3 relații minunate. Datorită lor, nu pot să cred că ăsta e chipul fericirii. 

Nu sunt eu vinovată, deși m-a făcut să cred asta de multe ori. Nu e nici el. E vorba despre ce mi-a spus mama cândva: „Trebuie să vreți amândoi aceleași lucruri în viață și să vă simțiți bine unul cu celălalt oriunde ați fi.” Poate că ne dorim aceleași lucruri în viață. Dar nu în același timp. Iar eu nu mai pot să stau. Mă irosesc. Știu cine sunt, cum sunt și cât pot să ofer. Și dacă am putut să ofer atâtea gânduri bune, vise și dragoste unui om care nu mi-a oferit decât câteva clipe de atenție… Sunt sigură că voi putea mult mai mult alături de persoana potrivită! 

Această ‘non-relație’ nu însemnat un timp pierdut. Eu am ales. Am descoperit la mine lucruri pe care nu le știam. Am găsit răbdare, putere și blândețe. Am descoperit că nu voi fi niciodată femeia care tace și acceptă orice – nu sunt atât de umilă și nici nu-mi doresc să ajung așa. Am descoperit că am un suflet mare – altfel n-aș fi putut iubi cu atâta drag într-o situație ca asta. Și mi-am întărit convingerea că iubirea îți aduce bucurie. Iar când momentele sunt grele. Te hrănești din momentele de bucurie. Ale mele au fost prea puține, așa că am învățat să mă vindec singură. Cu toate astea, nu-mi doresc să ajung atât de puternică încât să cred că n-am nevoie de nimeni în viața mea. Nu cred că asta e spiritualitatea. Cred în viață cu tot ce are de oferit: bucurii, pierderi, dezamăgiri, surprize, reușite. 

Nu mă mai impresionează distracțiile, prieteniile de o zi, gălăgia.. Să fiu în locuri în care merg toți de dragul mersului. Mă impresionează când oamenii se țin de mână, când vorbesc frumos unul de celălalt și se susțin. Când construiesc împreună. Când au grijă de copii și fac lucruri care contează. Mă impresionează cum să petreci timp cu cei dragi înseamă mai mult decât o noapte în club în preajma unor oameni care oricum nu-ți sunt alături când ți-e greu. Mă impresionează bărbații care nu se lasă prostiți de imaginea unor femei bine machiate și cu fuste scurte. Mă impresionează femeile care nu-și manipulează bărbații. Mă impresionează sinceritatea și aproprierile sincere

Am zis de multe ori că am să plec. Și am rămas. Nu știu de ce. Nu m-a oprit nimeni niciodată. Am rămas pentru că am uitat că merit mai mult. Nu vreau să moară odată cu mine tot ce am de oferit! Trebuie să îmi găsesc bărbatul căruia să-i ofer tot ce am mai bun. N-au nici un folos dacă le țin doar pentru mine toate astea! Așa că plec. Fără resentimente, fără să mai reproșez, fără să mai cerșesc, fără să fi pierdut ceva. Mă îndrept spre ceea ce-mi doresc și mă face fericită. Mă îndrept spre ceea ce Dumnezeu mi-a pus deoparte!❤️🙏👶
   

 

L-am întâlnit

L-am întâlnit pe Dumnezeu în dureri și singurătăți…L-am întâlnit, visând..L-am întâlnit în ochii copiilor. Mă privea, zâmbind. L-am întâlnit, iertând. L-am întâlnit în bucurii. L-am întâlnit în nopți târzii, când mă îmbrățișam singură. L-am întâlnit în oameni care m-au iubit. L-am întâlnit în oameni pe care nu i-am putut iubi. L-am întâlnit făcând dragoste. L-am întâlnit în răsărit și la apus. L-am întâlnit în speranță. L-am întâlnit în amintirile copilăriei. 

L-am întâlnit pe Dumnezeu în liniște, în poezie, în lume. L-am întâlnit în sinceritate. L-am întâlnit când nu era nimeni în jurul meu. L-am întâlnit în mijlocul tuturor. L-am întâlnit plângând, zâmbind, iubind. L-am întâlnit plimbându-mă pe stradă. L-am întâlnit și-n unele prietenii.  L-am întâlnit în vorbe calde și în gesturi mici. L-am întâlnit în casa unor oameni care se priveau cu drag. 

 L-am întâlnit acasă. L-am întâlnit cu inima mereu deschisă.

    

  

Trăiesc frumos

Când plâng,

nu pot lovi în nimeni:

nici în cei care mă rănesc,

nici în cei care nu mă vor.

Când plâng,

nu cert, 

nu scuip,

nu judec,

nu acuz.

Când plâng,

sunt eu și Dumnezeu:

Nici oameni nu-s,

Nicicare să m-audă.

Când plâng,

mă doare timpul,

mă dor singurătăți,

mă dor și oameni…

Când plâng,

sunt om

și Dumnezeu mă știe.

Când plâng 

sunt eu, 

trăind frumos 

la Dumnezeu în brațe.

  

Mi-e dor…

Mi-e dor să mă simt iubită. Mi-e dor să-mi petrec nopțile cu cineva. Mi-e dor să mă trezesc în brațele cuiva care m-a privit dormind. Mi-e dor să am cui să-i spun când mă doare. Mi-e dor să-i pese cuiva…Mi-e dor de cineva care să facă, uneori, în locul meu lucruri de care nu-s în stare. Cum ar fi, să mă facă să zâmbesc, să mă strângă în brațe cu drag. Să mă aline atunci când plâng… Mi-e dor să mă asculte cineva, să mă aștepte acasă, să mă întrebe unde sunt. Mi-e dor să mă simt frumoasă în ochii cuiva, nu în ochii tuturor. Mi-e dor să aparțin. Mi-e dor de o lume „a noastră” pe care n-o mai am de mulți ani. Mi-e dor de planuri și de vise cu copii. Mi-e dor de plimbări împreună. Mi-e dor să cunosc rude și părinți. Mi-e dor să iubesc liber. Să pot suna oricând, să pot întreba orice, să aibă valoare cuvântul meu. Mi-e dor să contez la fel de mult. Mi-e dor să descopăr locuri noi cu cineva de mână. Mi-e dor să fiu protejată. Mi-e dor de înțelegere și conversații frumoase în miez de noapte. Mi-e dor de cuvinte frumoase și de apropieri. Mi-e dor de constanță și de aparenta siguranță. Mi-e dor să vrea să mă ajute cineva. Mi-e dor să nu mă simt folosită. Mi-e dor să împart ce sunt cu cel de lângă mine. Mi-e dor de lucruri atât de mici! Mi-e dor să și primesc, nu doar să fiu cea care oferă. Mi-e dor să simt drag pentru o persoană care simte la fel…Mi-e dor să nu fiu mințită…
Mi-e dor de bărbații care m-au iubit cu adevărat și pe care i-am iubit… Cei care m-au făcut fericită cândva…
Din când în când, mi-e dor…❤️🙏
  

timpul a făcut selecții…

N-am fost niciodată mai fericită ca și acum. La fel cum, nu m-am simțit niciodată mai singură cum mă simt de câțiva ani încoace. Au rămas în viața mea doar câțiva oameni – cei mai frumoși dintre toți – care sunt lângă mine prin fapte mai ales. Puțini, dar valoroși… Pe lângă ei, mă am numai pe mine. Azi, sunt singurul meu motiv de fericire pentru că nu e nimeni să se preocupe de treaba asta în locul meu. Sunt singura care mă îmbrățișează când mi-e dor… N-am urmărit să las în urmă oameni, obiceiuri sau gânduri… Timpul a făcut selecții… Așa că, azi, mă trezesc singură în mijlocul cărților, așa cum mă trezeam și în copilărie… Și azi, e mai greu decât era atunci… Dar tot azi, n-aș schimba nimic din viața mea. N-aș schimba nimic la mine.  

Dacă fac abstracție…

te iubesc
cu toate gloanțele care-au trecut prin mine,
înjunghiată în spate de minciunile tale,
sângerând de singurătate,
plictisită de vorbe fără rost,
obișnuită cu tăceri și îndoieli,
resemnată cu răni pe care nu știi să le vindeci…

dacă fac abstracție de toate
porcăriile astea
și
mă gândesc doar la ce-am trăit cu tine
în visele mele de copil naiv

adică dacă îmi curăț iubirea
de tine
și
de ce-ai făcut din ea

sunt la fel de îndrăgostită
ca-n prima noapte, atunci când mi-ai spus
„știam că vei fi a mea”

…poate chiar mai mult

dacă fac abstracție de toate
te pot iubi curat
și cu același dor nebun,

așa cum n-ai meritat niciodată.