Poemul XVII – Pablo Neruda
Nu te iubesc
ca și cum ai fi
trandafir de sare,
topaz,
sau o săgeată
de garoafe
care împrăștie focul:
Te iubesc
cum se iubesc
unele lucruri întunecate,
în secret,
între umbră și suflet.
Te iubesc precum
floarea care nu înflorește
dar care poartă
în ea
ascunsă,
lumina acelor flori
și, datorită iubirii tale
viețuiește întunecat,
în corpul meu,
parfumul dens
care s-a ridicat
din pământ
te iubesc fără să ştiu
cum,
nici când,
nici de unde
te iubesc în mod direct,
fără probleme
sau orgoliu,
asta pentru că
nu știu
să iubesc altfel
decât
în felul acesta în care
dacă nu sunt
nici nu ești,
atât de aproape
încât
mâna ta pe pieptul meu
e mâna mea,
atât de aproape
încât
ochii tăi se închid
o dată cu visul meu.
notițe în sufletul meu 
Frumoasă poezie, foarte frumoasă.
Mi-ai putea spune, te rog, și numele melodiei, care servește drept sunet cuvintelor ce și-au găsit un loc pe blogul tău?
Mulțumesc!
E creatia proprie a unei colege de facuta care si-a retras piesa de pe youtube…Musaah se numea ‘formația’ 🙂