Dragostea e un sentiment. Încearcă să-l controlezi și îl vei pierde.

20130517-193648.jpg

Dragostea este despre emoții și așteptări. E despre încredere și libertate. E despre copilul care aleargă desculț prin câmpul de maci și cască gura către cer atunci când plouă cu tunete, în miez de vară. E despre cuvinte care nu se spun fiindcă se transmit prin priviri și atingeri. Despre copacul care adăpostește la umbră câinele obosit de arșiță.

Dragostea e despre bătrâni învingători care s-au ținut de mână chiar și atunci când fiecare ar fi putut să meargă singur la drum. Despre îmbrățișări în somn și purtări de grijă. Despre certuri în care amândoi zâmbesc. Despre speranță. Despre greșeli care se vor iertate. Despre lacrimi nemărturisite. E despre respirațiile tăiate și dureri inevitabile. Despre începuturi cu entuziasm și sfârșituri glorioase. E despre câștigul din fiecare pierdere.

Dragostea e despre orice altceva decât despre propria persoană. E cel mai scump dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, să-l dăm mai departe și să se întoarcă înzecit. Dragostea nu vrea să schimbe. Ea acceptă, rabdă și înțelege. Dragostea e o floare rară, care e protejată de legi divine, de aceea nu piere niciodată. Nimic ce vine de la Dumnezeu nu piere, ci se întoarce în El.

Dragostea e nebunie. E țipătul fetiței care își descoperă în păr un fluture albastru. E miros de liliac și iasomie în timpul nopților răcoroase. E despre două urme de îngeraș lăsate în zăpadă. Despre lucruri care te emoționează de nu știi dacă să plângi sau să râzi sau dacă deja le trăiești pe amândouă în același timp și nu-ți dai seama. Dragostea e despre oameni care nu se tem să sufere. Despre oameni care plâng și pe stradă atunci când le este dor. Despre cei care nu-i uită nimeni niciodată. Despre gânduri curate și rugăciuni adânci.

Dragostea e despre pasărea care cântă la fereastră în fiecare dimineață. Despre acoperișul casei. Despre pâmântul care odihnește doruri și nume. E despre degetul mic de la picior pe care nimeni nu-l bagă în seamă fiindcă îl are. E despre amintirile care te fac să devii nostalgic și sensibil. E despre lumina care face ziua mai senină. Despre adulții care cred în Moș Crăciun. E despre duminica în care se mănâncă în familie. Despre străini care îți urează de bine.

Dragostea e ceea ce te face să simți că trăiești. E despre mama care te întreabă ce vrei să mănânci și tata care face pe durul ca să n-o iei pe căi greșite. Despre eforturi nerăsplătite. E despre familie, prieteni, animale, florile din ghiveci și mușcatele de pe balcon. E despre roșul căpșunilor din grădină și despre colegul din prima bancă care te face să vrei să mergi la școală a doua zi. Despre examenele la care ai picat fiindcă ți-ai dorit prea mult să le iei. Despre șeful prea exigent pe seama căruia toți angajații glumesc în pauze.

Dragostea e despre sculpturi fără înțeles. Despre picturi ce nu se încadrează în vreun curent anume. Despre gânduri ce nu-și găsesc cuvinte potrivite. Despre culori. Despre copacul din mâinile tâmplarului. Despre paginile din fața cititorului. Despre dinții de pe scaunul dentistului. E despre mișcarea oaselor din picioarele dansatorilor. E despre firele de păr căzute în fiecare zi. Dragostea e despre reparații, cusături și șlefuiri.

Dragostea e despre oamenii care se ajută. Despre pâinea de pe masă. Despre apa pe care alții nu o au. E despre neputința în fața legilor naturii. E despre zâmbetele care se păstrează și-n cele mai teribile situații. Despre curaj. Despre umbrelele care adăpostesc necunoscuți. Dragostea e despre bărci, poduri și cruci. Despre munții care păstrează ecouri. E despre împotmoliri, ridicări și vindecări.

Dragostea e despre scaunele care așteaptă în jurul mesei. Despre povești cu unicorni și animale care vorbesc. E despre telefoanele care sună și cărțile cu rânduri subliniate. Despre pantofii cu toc de lângă patul lui. Despre paharul cu apă din care beau amândoi. E despre copiii doriți și multașteptați. Dragostea e despre milioanele de cuvinte care trec prin minte când tot ce poți spune e : „Uau!”

Dragostea e despre minunile cu care ne-am obișnuit fără să știm. Despre extraordinarul din fiecare lucru banal. Dragostea e despre tot ceea ce există în noi și prin noi. Despre încercarea de a defini universul trăirilor interioare.

Dragoste e ceea ar trebui să devenim dacă credem cumva că încă nu suntem.

20130517-192221.jpg

~ de Rea Sheesha pe 05/17/2013.

25 răspunsuri to “Dragostea e un sentiment. Încearcă să-l controlezi și îl vei pierde.”

  1. Foarte frumos, se potrivește totul pe blogul tău. De la tema asta banală până la melodia din josul paginii. De la calendarul din dreapta până la subiectul abordat. De la sufletul tău frumos până la vraja pe care o arunci asupra cititorului. Tot așa să o ții :*

  2. Doar 2 like-uri? Cred că nu văd eu bine!

    Dragostea e despre momentul când citești o postare extraordinară, ți se potrivește, te emoționează și rămâi fără cuvinte în încercarea de a-i spune autorului cât de mult ți-a plăcut..

  3. Reblogged this on Blogul EDITURII EXCELSIOR ART.

  4. cred de fapt ca dragostea puna stapanire pe noi.. caci multi prea multi ajung sclavii unei situatii penibile, ajung sa-si piarda demnitatea si insasi viata de zi cu zi pentru o iubire..

  5. Ma gandeam eu, in sinea mea asa, cum ca ar avea legatura cu ceva dar nici cu atatea 🙂
    Foarte frumos spuse, foarte frumos…

Lasă un comentariu

 
Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Aşa grăit-a Zaharia

un blog pentru toţi şi niciunul

Scherben

franturi...farame...

mihailtoma

Finance muse

INFERNUL

Lasati orice speranta, voi, cei ce intrati aici !

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Fata de hârtie

Intrarea e numai pentru nebuni, te costă minţile.

Eliza C. Dan

Feelings

Extenssionista

Totul despre extensiile de păr!

It's Chemistry Time

What time is it?

Ticket to Adventures

Travel blog from around the world, near and far.

Cine citeşte să înţeleagă!

"The only thing necessary for the triumph of evil is that good men do nothing" (Edmund Burke)

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

andreinewcreation

Nu-mi dați sfaturi. Știu sa greșesc și singur

prietendevremerea

O vorba buna

j u r n a l d e b u b u r u z ă

locul unde visurile devin cuvinte

Blogul Giuliei

modă-gânduri-idei -cărți

mimi

„Secretul succesului constă în a vrea să câştigi şi a şti să pierzi.”